Hunedorenii au avut parte de demonstraţii aeriene efectuate cu avioane uşoare şi cu MIG-uri. Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la primul zbor efectuat de Aurel Vlaicu pe un planor construit de el însuşi. Cu această ocazie, au fost organizate o serie de manifestări care s-au desfăşurat în Binţinţi, satul natal al pionierului aviaţiei mondiale, astăzi comuna “Aurel Vlaicu”. Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie şi cu parastas la biserica ortodoxă din sat.
,,În fiecare an, marcăm ceea ce a însemnat Aurel Vlaicu pentru hunedoreni, pentru români. Ca de fiecare dată, au loc depuneri de coroane la monumentul aviatorului, precum şi o demonstraţie aviatică”, a declarat Simion Mariş, primar al oraşului Geoagiu.
Exerciţiu aviatic cu MIG-uri
După slujba religioasă şi depunerea de coroane, cei prezenţi la eveniment au avut parte de un miting aviatic, momentul cel mai aşteptat al zilei. Aeroclubul ,,Constantin Manolache” din Deva a participat la demonstraţie cu câteva ULM-uri, iar Baza Militară de la Câmpia Turzii a survolat înaltul cu două forma’ii, una de trei MIG-uri 21 Lancer şi cealaltă de trei Pume. După parada aviatică, hunedorenii au vizitat muzeul memorial Aurel Vlaicu, după care au avut parte de un spectacol folcloric organizat la Căminul Cultural din localitate.
Ziua s-a încheiat cu un foc de arificii, după care organizatorii au pus la punct o seară cu muzică şi voie bună. ,,Din păcate, bugetul pentru întregul eveniment a fost unul restrâns. Suma s-a ridicat la 3.000 de lei, bani ce provin de la bugetul local”, a declarat Simion Mariş, primar Geoagiu.
Scurtă biografie
Aurel Vlaicu şi-a obţinut diploma de inginer în Germania, în anul 1907. Un an mai târziu, se întoarce în satul natal Binţinţi, judeţul Hunedoara, unde construieşte un planor cu care efectuează o serie de zboruri în