Dar ce are de a face temeritatea cu valoarea estetica? Am sentimentul ca e o eroare pioasa ideea revirimentului estetic, in cazul saptezecistilor nostri. Ei sint la fel de angajati ideologic ca si inaintasii lor, chiar daca mai subtil si oarecum in alt sens... Incepusem alaltaieri - in fine! - sa citesc Ce am pe suflet de Vasile Romanciuc, colegul de generatie al lui Nicolae Dabija. Mi-a adus-o Maria de la scoala, impreuna cu altele doua (Pamintul parintilor, pamintul copiilor si Doi iezi). Primele poeme insa ma descurajeaza profund. Ce inteleg eu deocamdata este ca Romanciuc rimeaza in poezie concepte morale, ca totul la el se subordoneaza unei poante didactice. „Privighetoarea szicet n-are cont in banca. / Privighetoarea cinta fara plata" (pag. 5). Observatia aceasta rezuma si spiritul cartii, ca si al intregii sale poezii, banuiesc... Cred ca voi citi azi, alternativ, din Romanciuc si din poezia germana (inca nu am dus la capat antologia), stocind aici impresiile de lectura. Ca si in cazul lui Nicolae Leahu (dar si al Leonidei Lari, cind imi redactam referatul asupra ei), ar putea sa iasa un jurnal de lecturi, jurnalul, mai exact, unui efort de comprehensiune... Marii barbati e probabil si mai edificatoare sub acest aspect: „De la pamint pornesc si vrednicia, / si vrednicia marilor barbati" (pag. 17). Si asta pentru ca marii barbati „Au ridicat cetati, au scris balade, / si au cintat, si-au plins, si au arat, / Au stat la ocna, - au ars pentru dreptate, / Ei au trait, traind - au luminatssubl. meat" (ibid.). Finalul e agasant moralizator: „Sa fim ca riul - riul tine minte / Izvoarele din care s-a nascut, / Caci viitorul nu deschide usa / Acelora ce vin fara trecut" (ibid.). Evident, e o luare de pozitii aici, o atitudine si atitudinea implica, probabil, date fiind timpurile de atunci (moravurile, mai bine zis), un anume curaj, spre a fi formulata. Probabil sau chi