Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat astăzi, într-un interviu acordat unui ziar german, că o schimbare a regimului de la Teheran ar putea permite relaţii paşnice între Israel şi Iran, relatează Reuters. " Nu există un conflict între popoarele iranian şi israelian şi, sub un alt regim, relaţiile paşnice care au existat în trecut ar putea fi reinstaurate ", a declarat Netanyahu pentru cotidianul german Bild.
Relaţiile dintre Israel şi Iran au devenit extrem de tensionate când preşedintele ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad a calificat Holocaustul drept o "mare dezamăgire" şi a spus că Israelul ar trebui şters de pe hartă . Ahmadinejad a fost reales în urma scrutinului din 12 iunie, pe care opoziţia l-a denunţat drept fraudat.
Alegerile au provocat cele mai ample proteste din Iran după Revoluţia islamică din 1979, iar Teheranul a acuzat Occidentul şi presa străină că au jucat un rol în alimentarea tulburărilor.
Netanyahu a declarat că nu are îndoieli că cetăţenii iranieni ar alege un Guvern diferit dacă li s-ar permite să voteze liber. " Ceea ce vedem în Iran este o sete puternică de libertate din partea populaţiei ", a adăugat el.
Ieri, premierul israelian a salutat "incredibilele acte de curaj" ale manifestanţilor iranieni care, după părerea lui, arată "adevărata natură a regimului" la putere de la Teheran.
" Ne pronunţăm deschis împotriva unui regim care-şi reprimă propriul popor şi seamănă teroarea. Este un regim a cărui adevărată natură a fost demascată prin actele incredibile de curaj ale poporului iranian ", a afirmat Netanyahu, într-un interviu la NBC.
Protestatarii iranieni "ies în stradă şi sunt întâmpinaţi cu gloanţe şi pot spune, ca o persoană care crede profund în democraţie, că aceasta este total absentă în Iran", a continuat el, considerând că "lum