Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Comisarul şef Milu Todea a fost trimis în judecată

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Comisarul şef Milu Constantin Todea, fost adjunct al IPJ Alba, a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzaţia de “favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită”. Alături de acesta a fost trimis în judecată şi finul său, subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa Cei doi poliţişti sunt acuzaţi că, în 4 decembrie 2008, au dezvăluit o acţiune de filaj prin care se urmărea prinderea în flagrant a unui angajat de la Registrul Auto Român Alba, în timp ce lua mită.

Acuzat că a favorizat infractorul

“La data de 4 decembrie 2008, inculpatul Todea Constantin Milu, după o înţelegere prealabilă cu inculpatul Pleşa Gheorghe Dănuţ şi prin intermediul acestuia, a transmis, cu intenţie directă, date cu caracter secret dintr-un înscris ce avea ca obiect efectuarea unor activităţi investigative-operative într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Dosarul privea activitatea infracţională de corupţie desfăşurată de un angajat din conducerea Registrului Auto Român Alba Iulia, în scopul de a-l favoriza şi a-l pune pe acesta la adăpost de consecinţele legii penale”, se afirmă în comunicatul de presă al Serviciului Teritorial DNA Alba Iulia.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Alba Iulia. “Este o mascaradă pusă la cale pentru a mă discredita”, a spus Milu Todea, imediat ce a fost arestat preventiv de procurori.

Funcţionarul de la RAR, trimis în judecată

Acţiunea de filaj “sabotată” de cei doi poliţişti îl avea drept ţintă pe un angajat al RAR Alba, Dorin Septimiu Buda. Acesta a fost trimis în luna mai în judecată pentru luare de mită, trafic de influenţă şi şantaj.

Funcţionarul de la RAR este acuzat că a cerut şi primit bani pentru a programa peste rând autovehicule în scopul verificării documentelor pentru înmatricularea în circulaţie. Dorin B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 36 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 50 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 55 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°