Spania urmează decidă în ceea ce priveşte o eventuală majorare a taxei pe câştig pentru firmele cu profituri ridicate, precum şi asupra unor posibile reduceri de taxe începând cu a doua parte a anului viitor, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, citată de „El Pais”. „Vom avea informaţii mai bune în septembrie, acela fiind un moment bun pentru luarea de decizii”, a afirmat Elena Salgado într-un interviu pentru publiaţia spaniolă. Potri
Spania urmează decidă în ceea ce priveşte o eventuală majorare a taxei pe câştig pentru firmele cu profituri ridicate, precum şi asupra unor posibile reduceri de taxe începând cu a doua parte a anului viitor, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, citată de „El Pais”.
„Vom avea informaţii mai bune în septembrie, acela fiind un moment bun pentru luarea de decizii”, a afirmat Elena Salgado într-un interviu pentru publiaţia spaniolă. Potrivit ministrului, este prea devreme pentru o evaluare a efectelor şi reacţiei economiei spaniole la măsurile şi programele de stimulare, printre care se numără şi o scutire 400 de euro pe an din impozitul pe profit, sau pentru o analiză care să indice dacă economia ar „suporta” o majorare a Taxei pe Valoare Adăugată.
„Zona cu cele mai mari vulnerabilităţi este cererea internă (...) Trebuie să fim prudenţi atunci când ne întâlnim cu cereri precum reducerea contribuţiilor de securitate scoială şi majorarea TVA”, a afirmat Salgado.
Deficit de 9,5%
Guvernul spaniol a introdus un program uriaş de cheltuieli bugetare prin investiţii în proiecte de construcţii, pentru a stimula cererea internă, iar deficitul bugetar al celei de-a patra economii din UE este aşteptat să se ridice la 9,5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2009, în pofida majorării taxelor pe carburanţi şi tutun.
Ministrul Economiei a anunţat că va analiza propunerile, venit