Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se vrea formarea Mitropoliei Tomisului si a Dunarii de Jos?!

Publicat in Ziua Constanta, luni 22 iunie 2009 ·

În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod de săptămâna trecută, Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de arhiepiscopie, în fruntea căreia a venit ÎPS Casian Crăciun. 

Gurile rele susţin că această decizie ar fi fost luată pentru a alipi Arhiepiscopia Dunării de Jos cu cea a Tomisului într-o mitropolie. O structură mai mare, care să fie păstorită de episcopul Casian, fapt care i-ar putea spulbera Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie visul de a ajunge mitropolit. În mod oficial, însă, feţele bisericeşti de la Constanţa spun că este exclusă o asemenea variantă, iar decizia de a ridica la un rang mai înalt Episcopia Dunării de Jos a fost luată pentru a fi recunoscute meritele istorice ale acestei structuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu, pentru a se realiza această alipire ar trebui întâi să fie desfiinţată Mitropolia Tomisului, care încă mai există. Doar pe hârtie, e drept. Dar se doreşte reactivarea ei. „Este o ridicare în rang şi atât, nu este o plănuire a unei mitropolii. În ceea ce priveşte reactivarea Mitropoliei Tomisului, facem demersuri la Patriarhie de mult timp. Aşteptăm cam demult să se discute acest aspect la Sfântul Sinod, dar nu ne supărăm. Înţelegem motivele şi ne vom bucura când va funcţiona din nou", a declarat acesta. Nu este o noutate faptul că Înalt Preasfinţia Sa Teodosie îşi doreşte foarte mult să devină mitropolit al Tomisului, fiind interesat mai mult de „reactivarea mitropoliei decât de titlul personal", spune pr. Tănăsescu. El mai susţine că scandalul creat în jurul anchetei jurnalistice, în urma căreia s-a început cercetarea penală a ÎPS Teodosie pentru luare de mită şi complicitatea la fals intelectual, nu ar fi o piedică în avansarea pe linie bisericească. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod de săptămâna trecută, Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de arhiepiscopie, î

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat înarmat cu un cuţit încearcă să intre în biroul premierului belgian demisionar Alexander De Croo, absent, după ce ameninţă militari care-l imobilizează

News.ro acum 28 minute
Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost arestat luni după ce a încercat să pătrundă în birourile premierului demisionar belgian Alexander De Croo, care nu se afla la Cancelaria la momentul incidentului, la Bruxelles, iar o anchetă a fost deschisă în ve

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 26 minute
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 45 minute
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Israelienii de la Elbit Systems vor furniza României o soluţie avansată de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS). Compania a obţinut în România un contract de 60 de milioane de dolari

News.ro acum o ora
Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmann

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum o ora
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum o ora
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 3 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Nadia Comăneci, apariție strălucitoare la gala decernării Globurilor de Aur (VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci a participat seara trecută la festivitatea prilejuită de decernarea Globurilor de Aur. Pentru acest eveniment, Nadia Comăneci a ales să poarte o salopetă de culoare albastră. Nadia a participat la acest eveniment

Mii de oameni au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru slujba de Bobotează | VIDEO

Libertatea acum o ora
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători religioase creștin ortodoxe, a adus laolaltă mii de oameni. Creștinii au venit în număr mare la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a lua parte la slujba oficiată cu ocazia acestei sărbători, r

Miriam Bulgaru a acces în turul doi al calificărilor la Australian Open

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru a acces, luni, în turul doi al calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bulgaru, 26 de ani, locul 213 WTA, a trecut în primul tur de italianca Giorgia Pedone, scor 6-2, 6-3. Meciul a durat o o

Vremea

București
acum

lun.

0°/8°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°