Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Începe Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi IPIFF 2009 îşi deschide porţile în această seară. Festivalul începe la ora 20.30, la Cityplex Tomis Mall, cu vizionarea filmului de succes semnat Corneliu Porumboiu, intitulat „Poliţist, adjectiv“, premiat la Cannes. În ciuda bugetului scăzut cu 40 la sută față de anul 2008, organizatorii și producătorii sunt încrezatori în viitorul filmului românesc. Producătorul festivalului, regizorul Dinu Tănase spune că vom avea un eveniment diferit. „Va fi un altfel de festival, unul atipic, un festival al producătorilor de film dedicat lor și realizatorilor. Este festivalul care pune accent doar pe filmul românesc, pe cele lansate oficial în țara noastră în perioada iunie 2008 – iunie 2009“, a declarat Dinu Tănase.

 „Corneliu Porumboiu a fost elevul meu“

„Începând cu anul 2006, pelicula românească a început să fie mult mai apreciată, iar Europa și în special festivalurile internaționale privesc mult mai atent filmele noastre. Generația nouă de regizori și actori a reușit practic să se impună ori de cate ori a fost nevoie. Ceea ce mă bucură este faptul că Porumboiu a fost elevul meu“, mai spune Dinu Tănase.

Lorin Vasilovici, PR-ul festivalului, amintește de particularitatea acestui eveniment anual, de faptul că regăsim la un loc filmele de lung și scurt metraj cu filmele realizate de școlile de profil din România.

Anul acesta, premiul cel mare este mai mic

Filmele acestui festival se împart în două mari secțiuni: lung metraj și scurt metraj. Pentru fimlele de lung metraj vor juriza Cristian Tudor Popescu, Alexandru Tocilescu, Manuela Cernat, Ramona Bădescu și Sorin Lucian Ionescu. În timp ce Laurențiu Damian, Dana Duma, Dana Noveanu, Gheorghe Bălașoiu și Mihai Ogășanu vor fi cu ochii pe producțiile de scurt metraj.

C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rolex scumpește ceasurile sale după ce prețul aurului a explodat

HotNews acum o ora
Rolex, cea mai mare marcă de ceasuri de lux din Elveţia, a majorat joi preţurile pentru unele din cele mai populare modele ale sale, după ce cotaţia aurului a explodat în 2024, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres. Compania cu sediul la G

Aglomerație pe DN1, în județul Brașov. Rutele alternative recomandate de polițiști FOTO

Ziare.com acum o ora
Poliția Brașov a anunțat că traficul este îngreunat pe DN1 în județul Brașov direcția București joi, 2 ianuarie. Aglomerația ține de întoarcerea turiștilor care au petrecut Revelionul pe Valea Prahovei. Polițiștii recomandă și rute alternative pentr

România, inclusă de CNN pe lista celor mai bune locuri de vizitat în 2025

Mediafax acum 2 ore
„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea atmosferă nedescoperită, dar România se apropie de ea. Acest lucru este un dar în aceste timpuri marcate de supra-turism - pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balne

Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale / Georgescu cere Curţii Europene să oblige statul român să organizeze turul doi cu el şi Lasconi

News.ro acum 4 ore
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale. Potrivit documentului consultat de G4Media, Călin Georgescu cere Curţii Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze turul d

Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens giratoriu din judeţul Iaşi având legat un sicriu în care se află doi tineri mascaţi/ Poliţia Iaşi cercetează cazul VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens giratoriu din localitatea Popricani, judeţul Iaşi, având legat un sicriu în care se află doi tineri mascaţi. Imaginile şocante au fost filmate în noaptea de Revelion şi postate pe r

Republica Moldova adoptă euro ca monedă de referință și renunță la dolarul american

Ziare.com acum o ora
Moneda de referință pentru stabilirea cursului valutar oficial se schimbă în Republica Moldova, a anunțat președinta Maia Sandu joi, 2 ianuarie. Cursul oficial de schimb al leului moldovenesc va fi bazat pe euro de acum înainte, nu pe dolarul americ

Bilanţul morţilor în atacul armat din Muntenegru a ajuns la 12. Atacatorul s-a sinucis

Mediafax acum o ora
Atacatorul, Aleksandar Aco Martinovic, în vârstă de 45 de ani, a ucis iniţial patru persoane când a deschis focul după o încăierare la un restaurant din Cetinje, miercuri după-amiază. El a împuşcat apoi opt persoane, inclusiv doi copii, în alte trei

Agnes Keleti a murit. Fosta gimnastă ungară, cea mai în vârstă campioană olimpică din lume, a încetat din viață la 103 ani

Libertatea acum o ora
Agnes Keleti, fosta gimnastă maghiară, cea mai în vârstă campioană olimpică din lume, a murit joi, la vârsta de 103 ani, potrivit ofiţerului său de presă, relatează Reuters.  

Poliţia din Las Vegas caută legături între explozia camionetei Tesla şi atacul din New Orleans. Elon Musk se implică în anchetă

Libertatea acum o ora
Departamentul Metropolitan de Poliţie din Las Vegas analizează o posibilă legătură între explozia camionetei Tesla din fața Hotelului Internațional Trump și atacul cu mașina din New Orleans. Se pare că ambele maşini fuseseră închiriate prin aceeaşi

Furnizorii de energie electrică din Republica Moldova cer dublarea tarifelor, pe fondul crizei din Transnistria

Ziare.com acum o ora
Două companii care furnizează energie electrică în Republica Moldova au avut o reacție neașteptată la înreruperea livrărilor de gaze rusești în Transnistria. Furnizorii au cerut dublarea facturilor, în condițiile în care Chișinăul importa energie ie

Vremea

București
acum

11°
joi

3°/11°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

-0°/4°
Iasi
acum

12°
joi

3°/12°
vin.

2°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

12°
joi

6°/12°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/4°