Sper să nu dezamăgesc cititorii afirmând că etica nu-şi prea găseşte loc în prim-planul afacerilor financiar-bancare. Când afirm asta, plec de la ideea că întreaga activitate de împrumuturi bancare este organizată pe baza unor reglementări care nu iau în calcul etica în procesul de creditare. Deşi, recunosc, etica este foarte importantă în relaţia client-bancă.
La fel ca în orice altă afacere. Ne place să spunem că, în economia de piaţă, contractul ideal ar putea fi suplinit de o simplă strângere de mână. Din nefericire, însă, nicăieri în lumea de azi această expresie frumoasă, care în esenţă este una etică, nu este şi aplicabilă. Pentru că lumea afaceriştilor s-a complicat. Şi când afirm asta am în vedere o realitate pe care o întâlnim din America şi până în Japonia, pe toată planeta noastră. În condiţiile în care mass-media este plină de "scandaluri" financiare, fiindcă în afaceri tot mai mulţi încearcă să înşele, să păcălească, nu te mai poţi lăsa legănat de iluzia că cel mai bun contract, în economia de piaţă, este o strângere de mână. Lumea afacerilor a devenit suspicioasă. Tot mai suspicioasă. Aşa s-a ajuns la contracte stufoase, care merg până la amănunte, iar tot mai multe voci cer şi reglementări amănunţite pentru pieţele financiare. Asta e realitatea. Deşi, deseori, un contract stufos pleacă şi el de la dorinţa de a-i înşela pe cei mai puţin familiarizaţi cu formele financiare.
Realitatea este că multe contracte de creditare sunt stufoase. Şi sunt mult prea diferite de la o bancă la alta, fiind totodată foarte greu de înţeles. Cei de la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului au lansat o provocare de curând; Banca Naţională este şi ea interesată să asigure protecţia consumatorului de credite, însă are alte atribuţii şi ceea ce este o prioritate pentru BNR este analiza de risc de credit, o chestiune de tehnică aşadar şi nu
