A început să practice scrimă de la zece ani mai mult din curiozitate, iar acum face parte din lotul naţional şi este cea mai bună la categoria ei de vârstă.
La sfârşitul clasei a treia a participat la o preselecţie organizată la şcoală pentru a face parte din echipa de scrimă a juniorilor de la Clubul Petrolul Ploieşti. A fost aleasă alături de alte zece colege şi a început antrenamentele sub îndrumarea tehnicianului Ştefan Moldanschi.
„Prima dată nu ştiam despre ce este vorba. M-a atras acest sport din curiozitate, mai văzusem la televizor şi îmi plăcea”, spune Alexandra.
Antrenamente susţinute
În primele şase luni, Alexandra făcea antrenamente de câte trei ori pe săptămână pentru ca, după aceea, să înceapă să se antreneze în fiecare zi. „Deşi mă duceam zilnic la sală să mă antrenez, nu mi se părea greu. Mă descurcam şi cu şcoala şi cu sportul”, spune tânăra. Prima performanţă notabilă a fost obţinută de Alexandra anul trecut când a luat locul I la campionatul naţional de copii individual care a avut loc la Constanţa.
„Au fost aproximativ 80 de participanţi. Am avut emoţii la concurs, am întâmpinat şi dificultăţi. La un moment dat nu mai făceam faţă din punct de vedere fizic, din cauza oboselii, şi am fost condusă de o altă concurentă. Apoi mi-am revenit, am egalat-o la pauză şi am câştigat”, îşi aminteşte Alexandra.
Premiată şi peste graniţă
Alexandra a participat la mai multe concursuri naţionale unde s-a clasat printre fruntaşe şi la campionatul internaţional de anul acesta care a avut loc în Germania unde a obţinut locul trei. Anul acesta a fost primul an în care Alexandra a făcut parte din lotul naţional al României.
Antrenorul Ştefan Moldanschi spune că a fost aleasă în funcţie de rezultatele pe care le-a avut până acum. Oricum, la categoria ei de vârstă, Alexandra este cel m