Gugulanii povestesc cu mândrie cum au rezistat mai bine de două decenii prigoanei trupelor de securitate. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a început procedurile de exhumare a rămăşiţelor pământeşti ale lui Petru Anculia şi Gheorghe Urdăreanu. „Vom reveni în Banat în toamnă. Anul acesta ne-am propus cercetarea a 20 de locaţia, cea de la Teregova fiind a patra”, a spus Marius Oprea, preşedintele Institutului. Petru Anculia s-a născut în Teregova, la 29 decembrie 1911. A învăţat cojocăritul şi croitoria la un meşter particular din Caransebeş.
În noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1949 a participat, împreună cu alţi partizani, la atacul împotriva postului de jandarmi Teregova, unde camarazii săi din mişcarea anticomunistă au fost capturaţi. A căzut în lupta din 22 februarie 1949 de la Pietrele Albe, la opt kilometri de Teregova, spre Munţii Semenic, alături de Gheorghe Urdăreanu, în încercarea de a salva grupul de la capturare. După ce au fost ucişi, cadavrele celor doi au fost expuse în faţa Prefecturii (azi Primăria – n.r.) din Teregova.
Le-au fost schimbaţi bocancii
Cercetătorii i-au găsit înhumaţi având lingură şi furculiţă asupra lor, iar Petru Anculia era desculţ, bocancii fiind puşi lângă el, în groapă, semn că i-au fost schimbaţi. „Toate obiectele descoperite vor fi expuse în Muzeul Comunismului din Bucureşti”, a spus Cosmin Budeancă, şeful serviciului muzee.