De o săptămână şi mai bine, naţiunea discută cu aprindere dacă e bine ca învăţământul nostru să producă de preferinţă filosofi sau tinichigii. O declaraţie imprudentă a preşedintelui a concentrat tirul marilor analişti politici asupră-i şi a creat unora şansa nesperată de a le bate obrazul aşa-zişilor intelectuali arondaţi: iată li s-a zis la ce înjosire vă supune omul pe care
l-aţi susţinut! Aţi ajuns, voi, filosofii, mai prejos decât tinichigiii!
Ca mai întotdeauna, dezbaterile, la noi, sunt dominate de ipocrizie şi superficialitate. Căci problema nu e că sunt prea mulţi filosofi, ci, dimpotrivă, că filosofii adevăraţi oamenii creativi, cultivaţi, capabili în profesia lor sunt prea puţini, iar tinichigiii cei mediocri, inepţi, rutinieri pretutindeni sunt mult prea mulţi. În general, universităţile româneşti produc un număr enorm de absolvenţi slab pregătiţi (a-i declara mediocri înseamnă deja a le face unora o cinste nemeritată) mai ales dacă ne referim la universităţile private, dar şi la unele de stat. Iar după introducerea sistemului Bologna, nivelul general a tins să scadă, nu să crească. Există riscul ca actualele tăieri bugetare, dictate de criză, prin reducerea numărului de programe de masterat, să contribuie la amplificarea acestei scăderi. Drama este deci că universităţile noastre produc în proporţie de masă tinichigii. Iar faptul că, dintre ei, unii au ajuns sau vor ajunge politicieni sau jurnalişti nu îi face, desigur, mai filosofi, decât poate în propriii ochi.
Edescurajant, într-adevăr, să constaţi că sistemul îi încurajează pe tinichigii şi încă pe cei mai răi dintre ei. Ce poţi face atunci când la un examen de licenţă constaţi că circa 10% dintre viitorii absolvenţi de studii socio-umane ai unui an copiază identic părţi însemnate ale lucrării lor? Mai mult, când notezi că sursa comună a acestui copiat
