Două nave cosmice NASA au ajuns pe lună, marţi dimineaţa, pentru a transmite imagini video către Pământ şi pentru a întocmi harta suprafeţei lunii, anunţă agenţia spaţială, într-o misiune de detectare a potenţialelor locuri de aterizare pentru astronauţi. Cele două nave au început să colecteze informaţii, astăzi, imediat ce s-au apropiat de orbita lunii, scrie CNN .
Navele folosite pentru recunoaătere, Lunar Reconnaissance Orbite (LRO)r, si pentru observare prin satelit, Lunar Crater Observation and Sensing Satellite , au fost lansate pe 18 iunie prin intermediul rachetei de lansare Atlas V.
Misiunea, în care NASA are în vedere explorarea lunii şi, ulterior, a planetei Marte, şi nu numai, este prima de acest gen, potrivit declaraţiilor emise de agenţia de cercetare aerospatială.
Potrivit Fox News , naveta LRO are şapte instrumente de analiză detaliată, prin care poate detecta apa sub formă de gheaţă din craterele aflate la polul sud al lunii, şi măsura temperatura li gradul de radiaţie cu care viitorii astronauţi s-ar putea confrunta.
Primele imagini transmise de camera LRO ar putea fi disponibile în urmatoarele săptămâni, au declarat coordonatorii misiunii.