- Editorial - nr. 321 / 23 Iunie, 2009 "Dezbina si stapaneste!” De cate ori vad sau aud, scrise sau pronuntate aceste cuvinte, simt un fior, ca un sloi de gheata, pe sira spinarii. Stau si ma gandesc daca ne caracterizeaza, pe noi, romanii,ca popor, si daca, intr-adevar, le meritam! Se spune ca pe romani ii unesc, de fiecare data, numai necazurile, nenorocirile, valurile involburate ale vremii si ale istoriei. Se abate pe capul nostru o vitregie a naturii, sa zicem... inundatiile catastrofale. In fata acelui bivol negru, stam piept cu totii. Cei loviti sunt consolati, incurajati, oamenii sar sa-i ajute, fiecare cum si cu cat poate. Romanul se arata darnic si milos. Apoi, la scurt timp, viata isi vede de rosturile ei, romanul uita repede de cei napastuiti carora apele dezlantuite le-au dus casele, le-au spulberat toata truda de-o viata, nemaiinteresandu-i ca lovitii aceia ai sortii au fost prinsi de iarna si de frig, fara un adapost, fara un acoperis, fara un loc si o perna pe care sa puna capul. Uitarea este omeneasca, vor spune unii. Iar grijile vin unele dupa altele, intr-o succesiune, indiferent de vointa umana, doar dupa cea a Domnului. Unul dintre exemplele cele mai concludente, despre unire si dezunire, il avem la indemana tocmai aici, in preajma noastra, la Targu-Mures. Atunci, dupa decembrie 1989, in urma loviturii de stat – cu amestecul unor puteri straine, de la apus si de la rasarit, deopotriva, care au folosit abil o revolta si o explicabila nemultumire populara –, in orasul de pe Mures repede si-au aratat coltii iredentismul, sovinismul, neorevizionismul si extremismul maghiar, sub diversele lor forme. Tronau gandul miselesc al ruperii Ardealului, al renasterii defunctei Regiuni Autonome Maghiare, impunerea unilaterala, la vointa udemerista, a separatismului scolar, a celei de-a doua limbi oficiale - maghiara, din care capii UDMR si-au facut stindard,