Ecourile la alegerile europene continuă. Elitele informate îşi revin cu greu din starea de şoc. UE are o singură şansă din trei încercări: să continue integrarea politică în direcţia constituirii Statelor Unite ale Europei. Renaţionalizarea Europei, cu revenirea la protecţionismul naţional şi la competiţia între naţiuni - este o falsă opţiune; ca şi conservarea Uniunii în starea ei actuală, de blocaj decizional şi neputinţă operaţională. Alternativa la Europa politică - şi prin aceasta socială - o reprezintă războiul şi foamea.
Da! Războiul nu mai este exclus pe continentul european. El redevine posibil în chiar această generaţie. Or, fără sprijin popular - şi în special împotriva convingerilor populare -, consolidarea unităţii europene şi deci supravieţuirea UE sunt imposibile. Vinovaţi sau nu de euroapatia curentă şi de europopulismul naţionalist asociat ei, oamenii politici lucizi o ştiu. De aici şi spaima lor.
UE s-a născut spre a evita repetarea crizei ce condusese la război, într-un moment în care respectiva criză fusese deja depăşită. Actuala criză economico-financiară globală are însă un alt caracter decât Marea Depresiune din 1929-1933. Aceea era o criză în sistem. Aceasta este o criză a sistemului. UE nu a evoluat suficient spre a evita o asemenea criză de tip nou, dar nici spre a o gestiona, odată izbucnită.
Pe de o parte, unei crize globale trebuie să i se aplice remedii globale. O atare exigenţă impune conceperea şi aplicarea de politici transnaţionale, precum şi construirea unor instituţii şi definirea unor proceduri decizionale, de asemenea transnaţionale, care să facă posibilă adoptarea şi respectarea celor dintâi. Pe de altă parte, fie ea globală, criza se resimte concret la nivel naţional şi local. Iată de ce succesul proiectului european înseamnă totodată supravieţuirea, securizarea şi desăvârşirea proiectulu
