Cele mai importante ştiri din ediţia locală a cotidianului „Adevărul de Seară" - Baia Mare
Cod galben în Maramureş
Mai multe localităţi din Maramureş, printre care şi Baia Mare, au cod galben şi astăzi. Metereologii avertizează că există posibilitatea ca vântul să se intensifice şi poate lua aspectul de vijelie, cu precipitaţii de 15-20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Maramureşenii vor avea parte de grindină de dimensiuni mici şi medii.
Mai puţini bani pentru consilieri
Indemnizaţiile consilierilor băimăreni s-ar putea înjumătăţi. Propunerea îi aparţine edilului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, care crede că în acest mod se va face economie la bugetul local. Măsuri de austeritate au fost deja luate când angajaţilor Primăriei le-au fost tăiate sporurile.
„Nopţi de sânziene” la Borşa
Mâine, 24 iunie, în localitatea Borşa are loc tradiţionalul festival Folcloric Interjudeţean „Nopţi de Sânziene”. Ajuns la cea de-a XXVII-a ediţie, festivalul va fi întregit de expoziţii ale meşterilor populari din zonă. Startul manifestărilor se va da la ora 17.00 cu parada portului popular maramureşean.
PS Justinian Chira, arhiepiscop onorific
Zilele trecute a avut loc a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acesteia, Preasfinţitul Părinte Justinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a fost ridicat la rangul de Arhiepiscor onorific pentru „activitatea ierarhică îndelungată a Bisericii”.