Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Ţeapă de un milion de lei cu credite ilegale

Publicat in Adevarul, marți 23 iunie 2009 ·

O grupare specializată pe infracţiuni bancare a fost destrămată de oamenii legii după jumătate de an de cercetări. Nu mai puţin de 11 persoane sunt cercetate, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti, pentru obţinerea ilegală de credite în valoare totală de aproximativ un milion de lei. Pe numele a şapte dintre suspecţi, Tribunalul Dâmboviţa a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Deşi suspecţii au făcut recurs, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut măsura arestării. Alte 4 persoane implicat în acest dosar nu au voie să părăsească localitatea.

Din verificările efectuate de oamenii legii în perioada ianuarie – iunie 2009, a rezultat că în afacerile necurate erau implicate aproximativ 30 de persoane, gruparea infracţională fiind constituită în perioada 2007 – 2008, cu scopul de a obţine, în mod fraudulos, credite bancare, electrocasnice şi alte bunuri cu valoare ridicată.

Ameninţau victimele cu bătaia

Suspecţii, cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani, au falsificat numeroase documente (adeverinţe de venit, decizii de pensionare, cupoane de pensii, acte de identitate) şi le-au folosit pentru obţinerea de credite la diferite bănci din Bucureşti, Târgovişte, Piteşti, Ploieşti şi alte localităţi, fară să mai achite ratele stabilite.

Pentru intimidarea persoanelor pe numele cărora se obţineau credite în mod fraudulos, precum şi pentru a-i determina să nu dea relaţii poliţiei şi procurorilor, erau folosiţi doi dintre membrii grupării, cunoscuţi cu antecedente penale pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă (tentativă de omor, vătămare corporală). Aceştia îi ameninţau cu bătaia pe păgubiţi. „Erau foarte bine organizaţi, fiecare ştia ce are de făcut”, a declarat şeful BCCO Ploieşti, comisarul şef Constantin Furtună.

Percheziţiile au dat roade @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°