Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectele de nişă, soluţia câştigătoare

Publicat in Adevarul, marți 23 iunie 2009 ·

În timp ce unii dezvoltatori israelieni amână investiţiile, alţii vor să construiască locuinţe destinate medicilor şi farmaciştilor. 4.400 de apartamente ce nu vor mai fi construite în 2009 şi dorinţa de a vinde un întreg proiect într-o singură zi. Acestea sunt strategiile israelienilor. Doi dintre jucătorii importanţi de pe piaţa autohtonă de real estate au anunţat de curând amânarea proiectelor imobiliare ce erau programate să fie construite în 2009. Unul dintre aceştia, compania Shapir Project Europe, a anunţat „îngheţarea“ dezvoltării a două proiecte din Pipera şi Sibiu.

În total, 2.400 de apartamente nu vor mai fi ridicate anul acesta. „Avem autorizaţiile de construcţie pentru ambele proiecte şi trebuia să începem dezvoltarea în acest an. Situaţia de pe piaţă este instabilă, nu există cerere, nu există cumpărători şi nu sunt condiţii pentru a începe dezvoltarea de proiecte, aşa că ambele ansambluri au fost îngheţate până când situaţia se va îmbunătăţi“, a declarat recent Avi Morgenstern, directorul pentru operaţiuni internaţionale al grupului Shapir, potrivit Mediafax. Şi compania GTC România amână începerea lucrărilor la ansamblul rezidenţial Garden of Eden, ce totalizează 2.000 de locuinţe.

„În mod normal, trebuia să ne apucăm şi de acest ansamblu rezidenţial în acest an, însă nu se va lucra nimic la acest proiect pe parcursul lui 2009, în actualele condiţii economice“, afirmă Ştefan Cremene, directorul de operaţiuni Galleria Shopping Centers. Apartamentele din Garden of Eden vor fi livrate pe piaţă în momentul în care piaţa creditelor va face posibilă achiziţionarea de către populaţie, mai uşor, a acestor locuinţe.

Medicii vindecă vânzările

Cremene a anunţat, de asemenea, deschiderea, în septembrie 2009, a unui mall în Piatra Neamţ, în urma unei investiţii de 30 de milioane de euro. Inaugurarea centrul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză AI a dezbaterii de la Palatul Cotroceni. Cum s-au descurcat Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan

Mediafax acum o ora
Analiza Candidatului: Crin Antonescu Introducere Generală și Poziționare: Crin Antonescu s-a prezentat în dezbatere ca un politician experimentat, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate, cunoaștere a mecanismelor constituționale și a mizel

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 6 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 3 ore
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 3 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 5 ore
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 5 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Locomotiva unui tren de marfă încărcat cu 800 de tone de cereale a luat foc

Adevarul acum 2 ore
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui tren marfar, în comuna Şandra.

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Vremea

București
acum

mar.

4°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

6°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/20°
Constanta
acum

mar.

4°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/22°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°
vin.

11°/23°