Pe vremea domniei la Kremlin a secretarilor generali, ţările din lagărul socialist nu puteau să ştie ce se întâmplă în URSS, decât din surse oficiale, adică de la activiştii CC al PCUS şi funcţionarii ambasadelor sovietice acreditaţi în capitalele central şi est-europene.

După ce Solidaritatea a venit la putere în 1989, guvernul Mazowiecki a iniţiat nu doar „terapia de şoc“, ci şi o politică externă activă a Poloniei spre Est. Pentru a fundamenta deciziile de politică externă, guvernul Solidarităţii a înfiinţat, în 1990, Centrul de Studii Estice (OŚrodek Studiów Wschodnich). Misiunea acestui centru era să umple golul de informaţie despre procesele politice, sociale, economice care aveau loc în republicile sovietice. Centrul a pornit la lucru cu o mână de entuziaşti care cunoşteau bine Rusia, Ucraina, Belarus, istoria, mentalitatea şi tradiţiile popoarelor respective şi aveau contacte în aceste republici sovietice.

Războiul din fosta Iugoslavie a determinat extinderea expertizei la Balcani, avansarea NATO spre Est a pus problema includerii Europei Centrale în aria de competenţă a analiştilor, iar de la începutul acestui deceniu s-a creat un departament pentru Germania. Astăzi, aria de expertiză este cu mult mai vastă decât cea sugerată de titulatura Centrul de Studii Estice. 40 de analişti lucrează acum la Centru, cel mai mare departament fiind cel care monitorizează evoluţiile din Rusia, urmat de cel care se ocupă de Belarus, Ucraina, Moldova şi Țările Baltice, Asia Centrală şi Caucaz etc. Pe lângă departamentele de spaţiu, funcţionează şi două departamente tematice, pentru Securitate şi Apărare, şi cel de Energie.

Toate informaţiile colectate şi analizate provin din surse deschise şi din observaţii personale. Analiştii Centrului sunt obligaţi să meargă cel puţin 7 zile pe an în ţara pe care sunt specializaţi.

Newsletter-urile şi studiile sun