Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General cu privire la neconcordantele din declaratiile de avere ale ministrului PSD al Mediului, Nicolae Nemirschi.
"Agentia Nationala de Integritate, in baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, a sesizat, la data de 23 iunie 2009, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre domnul Nicolae Nemirschi, Ministrul Mediului, a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 292, Cod Penal", se arata intr-un comunicat remis presei de ANI si atasat acestui articol.
Conform sursei citate, inspectorii de integritate s-au sesizat din oficiu dupa ce presa a semnalat existenta unor neconcordante intre declaratiile de avere depuse de catre Ministrul Mediului la data de 05.01.2009, respectiv, 15.06.2009.
In urma compararii datelor cuprinse in cele doua declaratii de avere s-a constatat ca "nu au fost inscrise sau au fost inscrise in mod eronat mai multe informatii".
Erori la capitolul cladiri, bunuri, active si dividende
Astfel, o locuinta inscrisa la capitolul "Cladiri" din declaratia de avere depusa in data de 05.01.2009 si intabulata in Cartea Funciara a localitatii Topalu nu figureaza in evidenta Directiei de Taxe si Impozite.
De asemenea, "la capitolul II "Bunuri mobile", domnul Nicolae Nemirschi mentioneaza un autoturism marca Jeep Cherokee, care nu se regaseste in evidentele Directiei de Taxe si Impozite a Municipiului Constanta".
In plus, la capitolul IV, pct. 1 "Active financiare. Conturi si depozite bancare, fonduri de investitii, forme echivalente de economisire.....", domnul Nicolae Nemirschi nu a declarat mai multe conturi curente deschise pe numele sotiei.
De asemenea, "in d