Belgiana de origine turcă Mahinur Özdemir, aleasă la 7 iunie în parlamentul regiunii Bruxelles, a devenit marţi prima deputată care poartă văl în Belgia şi a fost aplaudată de asistenţă, informează AFP. Mai citeşte şi:
VIDEO Sarkozy şi-a exprimat dezgustul faţă de vălul islamic: "Burka nu este binevenită în Franţa"
În vârstă de 26 de ani, ea a depus marţi jurământul, purtând un costum bej clasic, uşor satinat, şi un şal în carouri turcoaz, alb şi auriu.
Consilier municipal de trei ani în Schaerbeek, un cartier al capitalei belgiene cu un număr mare de imigranţi, Mahinur Özdemir este fiica unor mici comercianţi turci. Licenţiată în ştiinţe politice, ea face parte din Centrul Democrat Umanist (CDH), fostul partid social-creştin francofon.
Ea a declarat că poartă şalul din proprie iniţiativă de la 14 ani. Şalul său a relansat dezbaterea din Belgia privind vălul islamic şi a declanşat protestele câtorva aleşi din cadrul Mişcării Reformatoare (MR), partidul liberal francofon belgian apropiat de Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, adaugă sursa citată.