Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vara socotelilor

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 23 iunie 2009 ·

Negocierile dintre partidele ai caror candidati vor stringe voturi la prezidentiale, dar si fidelitatea propriului electorat vor decide cistigatorul alegerilor de la toamna. Alegerile pentru Parlamentul European au reprezentat cel mai bun sondaj de opinie al momentului. De aici vor pleca toate calculele referitoare la scrutinul prezidential din aceasta toamna. Si chiar daca pina atunci se mai pot schimba multe, este neindoielnic faptul ca principalele tendinte electorale au fost deja devoalate. Se anunta o lupta destul de strinsa pentru tronul de la Cotroceni. PSD are oarece probleme. Desi s-a declarat invingatorul europarlamentarelor, partidul lui Mircea Geoana a parut mai slab ca niciodata. Chiar si in conditiile unui absenteism masiv, aspect care favorizeaza formatiunile cu electorat disciplinat, pesedistii abia au depasit PDL. (Si nu am pus-o la socoteala pe EBa!). In Ardeal, PSD nu mai inseamna aproape nimic, iar unele fiefuri traditionale din sud si din Moldova au fost pierdute aproape in totalitate. Prin urmare, misiunea lui Mircea Geoana de a se inscauna drept al patrulea presedinte postrevolutionar al Romaniei se anunta extrem de grea. Pesedistii vorbesc oricum de un tur al doilea al prezidentialelor, dar va depinde enorm de la ce scor va porni candidatul Geoana in confruntarea finala. Negocierile cu celelalte partide (evident, nu si cu PDL) vor influenta scorul final. Dar ce ar putea negocia pesedistii? "Prietenia" cu PNL i-a trimis pe liberali in opozitie. Iar in toamna va reincepe scoala si se vor numara recoltele, prilej de a se trage din nou cu tunul spre ministrii PSD. Desi este asociat cu guvernarea intr-o mai mare masura decit PSD, PDL nu a pierdut din suportul electoral. Cine a votat cu fiica in primavara, aproape sigur va vota si cu tatal la toamna. In plus, Basescu va scoate un scor mai bun la tara decit a facut-o PDL la alegerile europarlamentare

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în lanț pe Autostrada A3. 11 mașini implicate. Planul Roșu a fost activat

HotNews acum 16 minute
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme, din primele informații, s-a produs joi pe Autostrada A3, la kilometru 56, comuna Rafov, potrivit ISU Prahova Având în vedere numărul mare al persoanelor implicate, pentru optimizarea misiu

FBI a intrat pe fir după ce un bărbat care a pariat pe victoria lui Trump a câştigat 85 de milioane de dolari

HotNews acum 27 minute
Agenții FBI au efectuat miercuri o razie în locuința din centrul New Yorkului a directorului general al Polymarket, Shayne Coplan, confiscându-i telefonul și alte aparatele electronice, a confirmat compania, scrie Reuters. Percheziția de la primele

Statul își ia partea! Cu cât rămân Nicolai Tand și Sorin Brotnei din PREMIUL de 30.000€ de la Asia Express

Gandul acum 20 minute
Sezonul 7 al îndrăgitului show tv de divertisment Asia Express s-a încheiat, iar echipa formată din Nicolai Tand și Sorin Brotnei a ieșit învingătoare. Însă, premiul cel mare, în valoaree de 30.000 de euro, nu le va reveni în întregime celor doi înt

Reuters - Echipa lui Trump întocmeşte lista ofiţerilor de la Pentagon care vor fi concediaţi

News.ro acum 40 minute
Membrii echipei de tranziţie a preşedintelui ales Donald Trump întocmesc o listă a ofiţerilor militari care urmează să fie concediaţi, care ar putea include şefii de stat major, ceea ce ar fi o schimbare fără precedent la Pentagon, potrivit unor sur

Brazilia - „Atentat” eşuat asupra Curţii Supreme, două explozii în apropierea clădirii

News.ro acum o ora
Un bărbat încărcat cu explozibili a murit miercuri seară în Brasilia, după ce a încercat în zadar să intre în clădirea Curţii Supreme, un „atac” eşuat, potrivit autorităţilor citate de AFP. Această încercare de atac care vizează o instituţie majoră

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Trump controlează tot la Washington. Republicanii au obținut majoritatea și în Camera Reprezentanților, după Senat

Ziare.com acum 49 minute
Partidul Republican american și-a asigurat majoritatea și în Camera Reprezentanților, după Senat și victoria lui Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie. Cu majorități în cele două camere, Trump nu va întâmpina probleme în implementarea agendei sa

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 12 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/10°
dum.

2°/12°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

7°/9°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°