Fiecare îşi aduce aminte de comunism după cum l-a trăit, el şi cei apropiaţi lui. Înainte de a fi o epocă clasificată, cei aproape cincizeci de ani de trecut recent se colorează afectiv după experienţa personală. Gestul atât de obişnuit de a ne alege azi marca de cafea care ne place, din orice supermarket sau chiar butic, era de neimaginat în timpul comunismului, când procurarea preţioasei licori a fost mai întâi o problemă şi a devenit, în timp, imposibilă.
Cartea Confesiunile unui cafegiu a lui Gheorghe Florescu (Editura Humanitas) este, la bază, un document despre comercializarea cafelei după cel de-al doilea război mondial, în Bucureşti.
Autorul (născut în 1944) a fost angajat în comerţul de stat, după care, din 1971, preia de la cafegiul armean Avedis Carabelaian magazinul de cafea şi dulciuri din strada Hristo Botev 10. După ce imobilul cade în urma cutremurului din 1977, Florescu preia un alt magazin în strada Sfinţilor 6. În aparenţă, doar istoria câtorva decenii, deci, de comerţ cu cafea, dar şi cu dulciuri, băuturi fine şi ţigări occidentale.
Cartea ar fi putut fi una de memorii mai mult sau mai puţin plicticoasă pe alocuri, cum sunt în general memoriile celor care nu au talent la scris. Gheorghe Florescu este, însă, un mare scriitor, din două motive: recreează o lume care, sub condeiul lui, e nu doar pitorescă, dar şi profund revelatoare pentru istorici, inclusiv cei ai mentalităţilor, lumea din culise a comerţului socialist şi chiar a implicaţiilor din viaţa privată a nomenklaturii devoalând modul de funcţionare preferenţial al unui sistem aşa-zis egalitarist.
Apoi, pentru că avem în faţa ochilor un personaj foarte puternic, o personalitate accentuată, în naratorul însuşi, Gh. Florescu. Acest comerciant inspirat reprezintă un amestec fascinant de trăsături contradictorii, de generozitate şi versatilitate, de vocaţie negustor
