Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Cristian Măduţa Pasionat de istorie, s-a făcut dascăl (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iunie 2009 ·

Chiar dacă a cochetat câţiva ani cu gazetăria, tănârul susţine că forţa destinului l-a îndreptat spre universitatea lui de suflet, unde şi-a găsit împlinirea profesională. Profil

Născut - 24 iunie1983, Arad

Educaţie - Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Istorie – Jurnalism şi Master în Jurnalism-Multimedia

Carieră - Asistent universitar

Familie - Necăsătorit

Încă din anii liceului, Cristian Măduţa a fost trei ani la rând olimpic la istorie. I-a plăcut foarte mult această materie şi şi-a dorit încă de atunci să devină profesor.  În timpul facultăţii, Cristian a continuat să fie cel mai bun la istorie, însă în acelaşi timp, a început să se axeze şi pe jurnalism, materia care mai apoi l-a integrat în colectivul ziariştilor arădeni.

De la redacţie la asistent universitar

„Împreună cu alţi doi colegi am fost singurii studenţi care am realizat prima revistă universitară în Arad. De atunci pot spune că profesorii de la universitate şi-au dat seama că sunt un om serios şi mi-au propus să mă alătur colectivului lor”, a spus Cristian Măduţa.

Mai apoi, tânărul a început să profeseze ca şi redactor la mai multe ziare locale din Arad. I-a plăcut meseria de jurnalist la fel de mult, însă Cristi a preferat să se reîntoarcă la visul din copilărie, şi anume să devină profesor. În 2006, odată cu finalizarea studiilor universitare, Cristi şi-a luat licenţa cu 9,50. Profesorii de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” i-au propus să rămână ca şi asistent universitar şi să înceapă să predea „Comunicare şi Relaţii Publice”.

„Am colaborat de-a lungul celor trei ani de când sunt asistent cu mai mulţi profesori de renume: prof. univ. dr. Marcel Tolcea, lect. univ. dr. Lia Lucia Epure şi lect. univ. Gabriela Groza, oameni care mi-au fost un bun exemplu în viaţă”,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 23 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 49 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 27 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 22 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°