Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cat te costa un credit ipotecar daca nu esti eligibil pentru Prima Casa?

Publicat in Ziare.com, miercuri 24 iunie 2009 ·

Peste doua zile vom afla de unde putem sa ne luam credit pentru "Prima Casa", dar printre cei care doresc sa achizitioneze o locuinta in aceasta perioada se afla si persoane care au mai avut o locuinta in proprietate.

Exista persoane care vor pur si simplu sa se mute, dar exista si persoane care considera ca acum este momentul oportun pentru a face o investitie intr-o locuinta, pe care sa o valorifice ulterior cand preturile vor reincepe sa creasca. Va prezentam mai jos cele mai avantajoase credite de pe piata la ora actuala.

Valoarea medie a unei garoniere in Bucuresti nu depaseste 45.000 de euro, daca nu este situata intr-o zona centrala sau semi-centrala. Cu acesti bani se pot cumpara apartamente cu doua camere in marile orase ale tarii sau chiar case in localitati mai mici.

Pentru a putea cumpara o locuinta printr-un credit ipotecar, in care girezi cu locuinta achizitionata, ai nevoie de un avans de cel putin 20-25%. In portofoliile bancilor exista si credite cu un avans mai mic de 10%, dar acestea se acorda foarte greu, in conditiile unor venituri substantiale care ar permite oricum clientului sa acceseze un al doilea credit de nevoi personale pentru a face rost de banii pentru un avans de 25%.

Astfel, pentru un credit de aproximativ 34.000 de euro, reprezentand 75% din valoarea unei garsoniere de 45.000 de euro, pe o perioada de 25 de ani, clientul va plati lunar, in functie de banca de la care a ales sa se imprumute, intre 262, la BCR, si 416 euro, la Raiffeisen Bank.

Nivelul dobanzii anuale efective variaza si el, tot in functie de banca si credit, intre 8,47% si 15,4 %, la cele doua extremitati aflandu-se aceleasi doua institutii de creditare.

Creditele cu cel mai mic cost total le regasim la BCR si Bancpost, unde trebuie sa returnati in total dupa 25 de ani aproximativ 79.500 de euro, r

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 3 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 44 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°