Firma Mitre Building Construction Bucureşti va realiza lucrările de amenajări interioare şi exterioare şi instalaţii pentru magazinul Cocor din Bucureşti, în baza unui contract în valoare de 4,45 milioane de euro, câştigat prin licitaţie publică cu strigare organizată de administratorul centrului. "Din cele 59 de societăţi participante care au depus oferte, în urma selecţiilor organizate s-au calificat pentru licitaţia finală şase firme, licitaţie care a fost adjudecată d
Firma Mitre Building Construction Bucureşti va realiza lucrările de amenajări interioare şi exterioare şi instalaţii pentru magazinul Cocor din Bucureşti, în baza unui contract în valoare de 4,45 milioane de euro, câştigat prin licitaţie publică cu strigare organizată de administratorul centrului.
"Din cele 59 de societăţi participante care au depus oferte, în urma selecţiilor organizate s-au calificat pentru licitaţia finală şase firme, licitaţie care a fost adjudecată de Mitre Building Construction", se arată într-un raport remis de Cocor Bucureşti (COCR), firma care administrează centrul comercial, conform Mediafax.
Valoarea contractului, de 4,45 milioane de euro, este cu 25% mai mică decât cea bugetată de firmă, se menţionează în raport.
Compania de construcţii va realiza lucrări de amenajări interioare şi exterioare, instalaţii sanitare, termice, ventilaţii, stingere incendiu şi electrice.
Deschiderea Cocor Luxury Store ar putea fi amânată
Cocor a închis în luna mai a anului trecut centrul comercial pentru extindere şi modernizare, firma alocând acestor lucrări un buget de investiţii de aproape 26 milioane de euro, fără TVA. După deschidere, centrul se va numi Cocor Luxury Store.
Redeschiderea magazinului, stabilită iniţial pentru luna noiembrie, ar putea fi amânată pentru 2010, la solicitarea viitorilor chiriaşi, care spun că bugetele pentru investiţii