* pentru grâu însă, dacă precipitaţiile vor continua, există riscul încolţirii boabelor în spic
Precipitaţiile de ieri, deşi neuniforme şi în cantităţi mici - în medie 5 litri/metru pătrat -, au fost mană cerească pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui, în contextul secetei excesive instalate de câţiva ani în zona Bărăganului. Cel mai mult a plouat în Insula Mare a Brăilei unde, la ferma Lunca, s-au înregistrat precipitaţii de circa 12,6 l/mp. Pe terasă, precipitaţii ceva mai importante au fost înregistrate în zona livezii societăţii "Agridor" de pe şoseaua Viziru, la Romanu, unde precipitaţiile au depăşit 10 l/mp, în zona oraşului Ianca - 7,5 l/mp sau localităţii Mircea Vodă cu 7 l/mp. Specialiştii în domeniul agricol au apreciat că pentru culturile de prăşitoare precipitaţiile sunt binevenite, în schimb pot constitui un pericol pentru culturile de păioase, la care deja s-a început recoltarea. "Pentru culturile de orz şi mai ales grâu, continuarea acestor ploi ar putea determina încolţirea bobului în spic, cu efect direct în calitatea şi cantitatea recoltei. De aceea, recomandarea este ca orice fereastră să fie utilizată la maxim pentru strângerea recoltei", a explicat Marcel Cucu, unul dintre fermierii importanţi din judeţ. De asemenea, acesta a ţinut să precizeze că este important să se continue lucrările de extindere şi reabilitare a reţelei de irigaţii întrucât precipitaţiile de ieri, precum şi cele prognozate de meteorologi pentru perioada următoare nu sunt, nici pe departe, suficiente pentru a diminua deficitul de apă din sol.
Potrivit celor mai recente date în ceea ce priveşte irigaţiile, la nivelul judeţului, de la declanşarea campaniei au fost efectuate udări pe o suprafaţă totală de circa 100.000 ha, din care doar circa 22.000 ha udarea a II-a.
* pentru grâu însă, dacă precipitaţiile vor continua, există riscul încolţirii