Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Transport în comun spre stațiunea Mamaia

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iunie 2009 ·

Turiştii, dar şi localnicii care vor să ajungă în staţiunea Mamaia au mai multe opţiuni de transport în comun. Începând din luna iunie şi până în septembrie din Constanţa spre Mamaia există numeroase autobuze şi microbuze care fac legătura între oraş şi staţiune. Pentru cei care aleg linia nr. 23 plecarea se face din Autogara Nord cu cap de linie în Năvodari. Tot în Mamaia ajung şi microbuzele nr. 23, 310, 305 pentru care călătorii trebuie să plătească 3,5 lei călătoria. Dacă în anii anteriori Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa punea la dispoziţia călătorilor şi autobuzul nr. 41, în ultimii doi ani nu a mai circulat. Reprezentantul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa, Timur Ibram a declarat că linia nr. 41 o vor reintroduce după bacalaureatul elevilor dacă sunt solicitări.

Cu un traseu mai scurt ar fi linia nr. 100, însă în acest caz oamenii sunt nevoiţi să coboare la cap de linie şi s-o ia din satul de vacanţă pe jos sau cu un alt mijloc de transport pentru a ajunge în staţiune. Preţul unui bilet este trei lei. Traseul este Gară- Policlinica 2- Casa de Cultură- Trocadero – Dacia – Bulevard – Suceava - Dobrogea.

Telegondola, o altă opţiune

Telagondola Mamaia permite traversarea „la înălţime“ a staţiunii oferind un peisaj de neuitat asupra staţiunii Mamaia, a Mării Negre şi a lacului Siutghiol. Doritorii se por urca în două staţii, prima în zona Perla, iar cea de-a doua în zona Cazino.

Traseul se întinde pe doi kilometri pentru care se plăteşte suma de opt lei de călătorie sau 15 lei dus-întors. Dmiercuri, 1 iulie, preţul unei călătorii va ajunge la zece lei.

Autobuzele supraetajate

Puse în funcţiune în urmă cu doi ani, autobuzele supraetajate reprezintă un alt mijloc de deplasare în Mamaia. Acestea fac un tur turistic al Constanţei şi al staţiunii Mamaia până în zona Zona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 21 minute
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/9°