Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătuţi, umiliţi, privaţi de somn

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 iunie 2009 ·

Douăzeci şi şapte de foşti deţinuţi dintr-o închisoare a bazei militare Bagram (nord-estul Afganistanului) se plâng de tratamentele inumane la care sunt supuşi de gardienii americani. Patru dintre prizonieri au dat în judecată statul american pentru a obţine un beneficiu în favoarea deţinuţilor aflaţi acum la Bagram – dreptul la reprezentare juridică şi la proces.

DECLARAŢII CUTREMURĂTOARE. Într-un reportaj al BBC (http://news.bbc.co.uk), reporterul britanic Ian Pannell prezintă soarta unor prizonieri cu care a stat de vorbă pe parcursul a două luni: "Am fost forţat să stau în picioare 16 nopţi şi 16 zile. Nu mi-au permis să dorm", povesteşte unul dintre deţinuţi. "Mi-au pus un pistol în dreptul urechii şi mi-au spus că trebuie să vorbesc sau voi fi împuşcat", mărturiseşte un altul. "Ne puneau armele la tâmplă şi ne ameninţau cu moartea. Puneau muzică la un volum foarte tare şi ne aruncau pastile în băuturi pentru a nu putea adormi. Aşa ne interoghează", spune un altul. "Ne-au făcut lucruri pe care nu le-ai face nici unui animal, darămite unui om. Aruncau pe tine apă rece în timpul iernii şi apă fierbinte în timpul verii. Foloseau câini împotriva noastră. Ne puneau pistolul sau puşca la tâmplă şi ne ameninţau cu moartea. Ne-au pus un fel de medicament în apă ca să nu putem dormi, după care ne-au supus interogatoriului", îşi aminteşte un alt afgan. Alţi doi foşti deţinuţi - singurii de altfel - recunosc faptul că au fost supuşi supuşi unor tratamente civilizate din partea gardienilor de la baza americană. Dar majoritatea, care a stat după gratii între 2002 şi 2008, povesteşte că prizonierii erau bătuţi, ameninţaţi cu câinii, umiliţi şi privaţi de somn. Erau suspectaţi că fac parte sau sprijină reţeaua teroristă Al-Qaida sau pe talibani. Nici unul dintre cei 27 de prizonieri nu a fost însă inculpat sau trimis în faţa unei curţi de justiţie, iar unora

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°