Profil Născut: 5 mai 1966 satu Mare Studii: Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj Experienţă: cântă de 29 de ani Familie: căsătorit, 2 copii Prin mâna lui au trecut mai toţi chiatriştii talentaţi din noua generaţie. A făcut parte din Casino, ceea mai valoroasă trupă sătmăreană. Momentan este directorul Şcolii Populare de Artă.
“Ca mai toţi puştii din generaţia mea am început să cânt mai serios la Casa Pionierilor din oraş. Aveam 14 ani şi cântam la chitară bas. Un an mai târziu am studiat la Şcoala de Arte unde am cântat în trupa Nova Grup. Îmi aduc de aminte că de data aceasta am trecut la chitară solo deoarece cei din trupa cealaltă ziceau că n-am nici o treabă cu basul şi m-au pus pe liber” rememorează oarecum amuzat Mircea. A urmat o altă trupă, Arcis, care aparţinea de clubul tineretului şi cu care a participat la o serie de concursuri, festivaluri şi tabere de creaţie. În paralel cu aceasta a cântat şi în Quint Rock, prima trupă din România care a pus în scenă o operă rock.
Cele mai frumoase momente din viaţa muzicală le-a trăit în trupa Casino
“Din capul locului trebuie spus că de fapt evoluţia mea în muzică mi-am desăvârşit-o în trupa Casino, deoarece am avut şansa să cânt alături de oameni care aveau majoritatea Conservatorul toţi dintre ei fiind foarte aplecaţi asupra a tot ce făceau.” Trupa Casino este cunosctă ca una dintre cele mai valoroase trupe de muzică din Satu Mare, câştigătoare a numeroase festivaluri, cel mai important fiind Festivalul de Jazz de la Sibiu din 1984, socotit cel mai important festival de gen din România. Cu trupa Casino a participat la o seie de concursuri şi festivaluri iar după 1989 a plecat într-un turneu în Franţa.
“Am fost foarte apreciaţi în Franţa”
Au fost printre primii care au primit viza de plecare pentru Franţa. Erau momentele euforice de după Revoluţie când toţi artiştii doreau