Silviu Sergiu: „Unde se mai pomeneşte ca un partid să-şi facă albie de porci partenerii de guvernare, să pretindă că sunt hoţi, beţivi şi tâmpiţi, fără să părăsească guvernarea în secunda următoare?”
Audiogramele PSD nu au fost altceva decât teatru radiofonic ieftin. Intonaţia baronilor roşii (centrali şi locali), tăieturile de montaj profesioniste, vehemenţa mimată, îndemnurile ipocrite la revoltă social-democrată sunt tot atâtea dovezi că am avut de-a face cu o scenetă electorală care ar fi comică, dacă nu ar fi tragică. O piesă ieftină, cu actoraşi de mâna a doua, dar cu pretenţii de fini manipulatori ai opiniei publice.
O stratagemă care aduce prejudicii de imagine chiar PSD-ului. Unde se mai pomeneşte ca un partid să-şi facă albie de porci partenerii de guvernare, să pretindă că sunt hoţi, beţivi şi tâmpiţi, fără să părăsească guvernarea în secunda următoare? Este ca şi cum doi tineri soţi şi-ar răsturna ţucalul în cap, iar a doua zi şi-ar face cadou parfumuri scumpe. Din această cauză, jocul de imagine al PSD nu face nici cât două cepe degerate.
Înregistrarea cu pricina s-a scurs în presă din motive lesne de înţeles. Geloşi pe potenţialul electoral al programului „Prima casă”, social-democraţii au încercat, pesemne, să mai reducă din beneficiile de imagine pe care acesta le-ar putea aduce democratliberalilor. PSD trebuia să şteargă şi imaginea de partid-preş la uşa lui Traian Băsescu, după desantul prezidenţial în fruntea şedinţei de guvern şi lecţiile de bună guvernare date Ecaterinei Andronescu.
Au urmat ameninţările lui Vasile Blaga potrivit cărora, dacă vreun ministru PSD pleacă de la şedinţa de guvern condusă de Băsescu, social-democraţii sunt buni plecaţi de la guvernare. Şi această declaraţie a creionat imaginea unui PSD servil, care, de teamă că ar putea fi alungat de la putere, joacă cum îi cântă şeful