Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foşti aleşi locali, judecaţi pentru corupţie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 iunie 2009 ·

Procesul în care 16 foşti consilieri locali din Sebeş, fostul primar al localităţii şi un expert evaluator, sunt judecaţi pentru că ar fi vândut un teren la o valoare diminuată, a început astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procesul a fost preluat de ÎCCJ, deoarece unul dintre foştii consilieri locali, Nicolae Dobra, a devenit între timp senator. Sursa: Mihaela Moraru Avocatul Ioan Rus, care reprezintă zece dintre inculpaţi - pe fostul primar Alexandru Dăncilă şi nouă dintre consilieri, a declarat că a cerut restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale, deoarece ar fi existat vicii în momentul în care s-a făcut expertiza pentru stabilirea valorii terenului în jurul căruia se „învârte” procesul. Potrivit acestuia, celor acuzaţi în dosar le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare. Instanţa nu a fost de acord cu restituirea dosarului, fiind de părere că eventualele vicii pot fi îndreptate pe parcursul procesului, prin refacerea expertizei sau prin alte modalităţi.

La procesul se azi s-au prezentat toţi inculpaţii, cărora le-a fost citită o sinteză a rechizitoriului, aşa cum prevede procedura. Apoi a fost stabilit următorul termen, pentru 16 septembrie, la care să fie audiaţi primii cinci dintre inculpaţi.

Văzând cum merge procesul şi luând în considerare numărul mare de inculpaţi care trebuie audiaţi, Ioan Rus a estimat că „procesul va dura cel puţin un an şi jumătate, poate chiar doi ani”.

Capete de acuzare

Cele 18 persoane trimise în judecată în acest dosar sunt acuzate de infracţiuni de corupţie, pentru că ar fi contribuit la vânzarea unui teren la un preţ mai mic decât cel real.

Fostul primar Adrian Alexandru Dăncilă şi 15 dintre foştii consilieri locali din perioada 2004-2008 - Romi Petru Dragosin, Adrian Bogdan, Petru Stoica, Ionel Cârcoană, Paraschiva Nistor, Maria F

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 29 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 55 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°