Campioană olimpică la Sydney, în 2000, în proba de 5.000 de metri, şi multiplă campioană mondială, Gabriela Szabo ocupă acum funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism. Sportul care a făcut-o celebră trece printr-o perioadă nefastă în România, dar fosta atletă speră într-o revigorare odată cu apariţia unui nou val de tineri sportivi, care au avut o comportare onorabilă la Campionatele Europene pe echipe, Liga I, competiţie desfăşurată la finalul săptămânii trecute, la Bergen, unde România a ocupat locul şapte. Marele of al Gabrielei Sazbo este faptul că bazele sportive din ţară au fost lăsate în paragină, iar baza de selecţie se reduce. Cum aţi caracteriza evoluţiile atleţilor români la Bergen?
Nu se poate spune că rezultatul este unul dezamăgitor. Am avut o echipă formată din foarte mulţi tineri. Personal, cred că echipa României s-a comportat onorabil. Dacă nu ar fi existat câteva eşecuri, am fi fost în Superligă.
Care au fost aceste eşecuri?
Eu nu pot să dau nume. Am o poziţie în federaţie care mă obligă să fiu alături de toţi sportivii noştri, să-i încurajez. Eu nu vreau să critic pe nimeni. Dacă m-aş apuca să critic, i-aş demoraliza şi nu este corect. Ceea ce pot spune este că atletismul românesc are acum sportivi cu potenţial. La anul, cred că vom urca în Superligă. Îmi doresc din tot sufletul ca atletismul să ajungă din nou acolo unde a fost, pe primele locuri. Am încredere în sportivii noştri. Care sunt marile probleme pentru acest sport în România?
Ne lipseşte baza de selecţie. Profesorii pe care îi avem în teritoriu şi care muncesc foarte mult invocă lipsa acestei bazei de selecţie. Copiii nu mai fac sport.
„Mulţi vor să facă bani într-un timp foarte scurt” De ce fug copiii de sport?
Copiii trec foarte uşor de la un domeniu la altul. Să dau un exemplu: se apucă de contabilitatecontabilitate, dacă n