Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Olimpica marcata de o mie de alergatori (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 24 iunie 2009 ·

Întrecerea a avut la start şi o concurentă din Japonia, Hiroko Ocawa fiind câştigătoare la categoria peste 40 de ani Constanţa a fost pentru a treia oară gazdă a Crosului Naţional Ziua Olimpică, întrecere care a ajuns la ediţia cu numărul 22. La eveniment s-au înscris şi concurenţi veniţi din judeţe precum Giurgiu, Galaţi, Brăila, Hunedoara sau Tulcea. 

Aproximativ 1.000 de alergători, veniţi din toată ţara, s-au reunit la startul celei de-a 22-a ediţii a Crosului Naţional Ziua Olimpică, desfăşurată în acest an la Constanţa. Concurenţi de toate vârstele au alergat pe un traseu de cinci kilometri, puţin schimbat faţă de ediţiile anterioare. Acesta a fost cuprins între Sala Sporturilor - strada Mircea cel Bătrân - strada Primăverii - strada Soveja - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu - Aqua Magic. Startul a fost dat de fosta campioană olimpică la scrimă, Laura Badea, în prezent oficial federal în Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Din partea forului naţional olimpic a mai fost prezent şi preşedintele Octavian Morariu. La sosire, participanţii la cros au primit din partea organizatorilor câte o diplomă de participare şi băuturi răcoritoare. La masculin, cel care a trecut primul linia de sosire a fost Răzvan Nicola (19 ani), legitimat la CSS Medgidia. Acesta s-a răzbunat în acest an, după ce la ediţia trecută i s-a făcut rău şi a fost nevoit să abandoneze cu un kilometru înainte de finalul cursei. Acesta a fost urmat de Vlad Victor (46 ani) din Bucureşti şi Andrei Bârlea (21 ani) din Constanţa. La feminin, atleta de la CS Farul, Ana Maria Greceanu s-a clasat pe prima poziţie, locurile pe podium fiind completate de Adriana Cernea (18 ani, CS Farul) şi Elena Sabou din Medgidia. La categoria peste 40 de ani, concursul masculin a fost adjudecat de Vlad Victor, în timp ce la feminin a câştigat o concurentă din Japonia, Hiroko Ocawa, în vârstă de 48 de ani. Ob

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 41 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 30 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°