„Roş-albii” au avut şi ieri o zi zbuciumată. După refuzul lui Mircea Rednic, „câinii” au adus un antrenor din liga a III-a italiană. Sursa: Agerpres
Dinamo trăieşte zile nebune. După Ovidiu Sabău, şi Mircea Rednic a refuzat să preia gruparea „câinilor roşii”. Luni noapte, „Puriul” le-a dat cu flit „roşalbilor”, nemulţumit că ar fi trebuit să colaboreze cu Cornel Dinu, noul manager sportiv al formaţiei de fotbal din Ştefan cel Mare.
Refuzaţi de antrenorii români, dinamoviştii s-au oprit la un italian necunoscut, Dario Bonetti. La Dinamo, viaţa bate filmul, fiindcă numele peninsularului aminteşte mai degrabă de celebrul serialul „Tequila şi Bonetti” decât de vreun tehnician cu firmă.
„Ştiu totul despre Dinamo”
„Am semnat un contract valabil pe doi ani. Sunt bine, sunt OK. Ştiu totul despre Dinamo. Mai multe vorbim luni, la conferinţa de presă”, a declarat Bonetti pentru EVZ. Italianul a fost adus de Marius Vizer şi-l va avea „secund” pe Liviu Ciobotariu.
Bonetti (47 de ani) a pregătit formaţia Sopron, însă şi-a început cariera la o grupare de amatori. Ultimele apariţii lea avut la trupe din liga a III-a italiană: Gallipoli şi, mai apoi, Juve Stabia, cu care a retrogradat!
INTERVIU
Rednic:„N-am fost sprijinit”
EVZ: De ce n-aţi acceptat să vă continuaţi munca la Dinamo?
Mircea Rednic: Am renunţat fiindcă nu puteam să colaborez cu Dinu. Să-l pună pe Dinu antrenor, să răzpundă de rezultate... Ce să facă Dinu director tehnic? Aud că şi Ionel Ganea a semnat, urmând să fie director sportiv. Am fost la masă cu Nicolae Badea, am discutat aseară (n.r. - luni seară). M-a anunţat că Dinu va fi director tehnic, că o să vină la antrenamente, să ne sfătuim. Ce să mă sfătuiesc eu cu Dinu? M-a vorbit de rău, vrute şi nevrute, iar acum mă pun să lucrez cu el?
De ce v-au