A început să colecţioneze tot felul de lucruri când nici nu împlinise zece ani. În 50 de ani botoşăneanul a reuşit să adune aproape peste 50.000 de insigne şi medalii
Născut în urmă cu 60 de ani, în satul Băiceni, comuna Curteşti, Stelian Brânzei a copilărit pe locurile natale a lui Grigore Antipa. „Aveam casa părintească chiar pe locul pe care a stat şi marele biolog român Grigore Antipa”, spune cu mândrie colecţionarul. Încă de pe vreamea când era un copil, când cei de-o seamă cu el zburdau pe dealuri, Stelian Brânzei a început să strângă tot felul de lucruri care i se păreau interesante. De la cărţi şi monede până la bibelouri.
În timp, pasiunea a crescut şi s-a transformat într-un mod de viaţă. A început să colecţioneze medalii, insigne, ceasuri, decoraţii, bancnote, plachete, tablouri sau documente. Astfel că acum, după 50 de ani de „adunat”, Stelian Brânzei ar avea nevoie de un muzeu întreg pentru a-şi expune colecţiile. „Nu ţin tot ce am colecţionat până acum în casă. Acolo sunt doar o parte dintre obiecte, pentru că atâtea au încăput, multe le am în bancă”, precizează Stelian Brânzei. Colecţia cea mai valoroasă a lui Stelian Brânzei este fără îndoială cea de insigne şi medalii. În doar câţiva ani a reuşit să adune aproape 51.000 de astfel de obiecte, 45.000 de insigne şi 6.000 de medalii. „În 1973, pe vremea când lucram la Electrocontact, un inginer mi-a spus de un târg internaţional care se desfăşura la Arad în fiecare an, în prima sâmbătă şi duminică din luna septembrie. Timp de 14 ani la rând am fost acolo şi aduceam insignele cu traista”, îşi aminteşte numismatul. Stelian Brânzei este al doilea mare colecţionar din lume de insigne după unul din Hong Kong. Din cele 45.000 de insigne, numai anul acesta a strâns 12.000. „Ca să ajung în Cartea Recordurilor trebuie să am măcar 50.000 de exemplare”, explică botoşăneanul.
Munca numismatului a fo