Si PSD, si PD-L, partidele care impart de sase luni guvernarea, sustin ca principala problema care ii preocupa este criza economica. De ce nu se vede atunci acest lucru si de ce tot ce apare in spatiul public este scandalul politic?
"Un procent bun de 70-80% din timpul sedintei de saptamana trecuta de la Turnu Magurele (cand liderii PSD i-au criticat pe cei ai PD-L starnind scandalul anului - n. n.) s-a discutat despre problemele economice", sustine vicepresedintele PSD, Liviu Dragnea, unul dintre "cruciatii" social-democrati impotriva democrat-liberalilor. Si ce s-a hotarat daca s-a discutat despre recesiune si problemele economice?
De unde vine frustrarea
"Problema este ca foarte multi dintre liderii locali au venit incarcati de ceea ce se intampla in teritoriu - eficienta unor masuri, nivelul investitiilor. Ei asteapta unele investitii care s-au propus. Sunt multe nemultumiri, noi suntem nemultumiti de ceea ce se intampla in agricultura de unde s-au taiat fonduri (la ultima rectificare bugetara - n.n.). Nu mai stim care sunt ultimele imprumuturi facute de Ministerul Finantelor, sunt probleme majore in educatie si sanatate. Noi am asteptat, am asteptat (explicatii de la partenerii din PD-L - n.n.). Dar oamenii sunt ingrijorati, primarii nostri spun ca in administratia locala nu mai sunt bani", explica Dragnea iesirile violente de saptamana trecuta ale PSD impotriva PD-L. De ce nu se vine cu solutii, eventual solutii negociate sau tot ce a insemnat sedinta PSD de vineri nu a fost decat un sir de acuzatii?
"Aici nu va dau dreptate", spune Dragnea. "Noi spunem aceste lucruri de luni de zile. Dar intervine frustrarea cand nu ai putere de decizie la nivelul Guvernului", sustine vicepresedintele PSD.
Datele din economie arata foarte rau si toate semnele indica faptul ca boala va fi lunga. Partidul lui Mircea Geoana reprezinta, p