În 1968, Ceauşescu condamna intervenţia Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia. În 1989, cerea o asemenea intervenţie în Polonia. Campionul „neamestecului în treburile interne ale altor state“ din august ’68 solicita ca ţările comuniste să intervină în Polonia, pentru salvarea socialismului. Nicolae Ceauşescu a intrat în atenţia lumii la scurt timp după venirea sa la putere în România, petrecută în 1965. „Primăvara de la Praga”, mişcarea reformatoare iniţiată de Alexander Dubcek, secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, în aprilie ’68, îi îngrijorase pe liderii celorlalte ţări comuniste, în special pe sovietici.

„Eroul“

Temându-se că „socialismul cu faţă umană” a lui Dubcek, ce prevedea, printre altele, posibilitatea formării unui guvern multipartinic, ar pune în pericol Pactul de la Varşovia, Moscova a decis să intervină în forţă. În noaptea de 20/21 august 1968, 6.000 de tancuri sovietice şi 400.000 de trupe, majoritatea sovietice, dar şi din Bulgaria, Polonia, Ungaria şi RDG, au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt reformelor.

Acela a fost „momentul de aur” pentru Ceauşescu. Nu numai că armata română nu a participat la invazie, dar intervenţia a fost condamnată public, în termeni duri şi fără echivoc, la 21 august 1968, de Nicolae Ceauşescu, sprijinit de conducerea Partidului Comunist Român şi de majoritatea zdrobitoare a populaţiei.

Faptul că viitorul dictator român a numit invadarea Cehoslovaciei „o mare greşeală şi o primejdie gravă” i-a adus acestuia o popularitate incredibilă, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, transformându-l, peste noapte, într-un adevărat erou.

Realităţi

Ceauşescu nu a fost de partea liderilor cehoslovaci din cauza simpatiei pentru reformele iniţiate de aceştia. Ca şi cehoslovacii însă, Ceauşescu şi conducerea PCR vizau o dist