Cum ziceam miercurea trecută. Un român de ispravă pe săptămână. Azi Devis Grebu. A reuşit în străinătate cît pentru trei români în două vieţi. S-a întors în România unde îşi continuă seria reuşitelor. Sînt măgulit că mă bucur de prietenia lui, deşi personajul e uneori de-a dreptul imposibil. Dar, cum veţi vedea în răspunsurile la întrebările pe care i le-am pus, astea nu sînt numai hachiţe de artist, ci şi exasperări de om înşelat în speranţele lui.
Devis, în care dintre tarile in care ai trait te-ai simtit cel mai bine?
Dupa ce am parasit Romania, cativa ani mai tarziu – pe la inceputul anilor 70 – m-am stabilit la Paris, in Franta. Nu mult dupa aceea am capatat nationalitatea franceza- si ca francez- am calatorit si lucrat in multe tari. Desi am intalnit multe locuri superbe si locuitori deosebiti, pot spune ca m-am atasat afectiv de Franta (si mai ales de Paris) in ciuda „lacunelor” locale firesti (nobody’s perfect). Acolo ma simt cel mai bine (evident ca vorbesc la perfectie limba), Parisul este – de departe- punctul luminos al constiintei mele. Unde mai pui ca acolo salasluieste Alice, fiica mea adorata, de care mi-e dor napraznic tot timpul.
Ce nu-ti place in Romania?
Americanii obisnuiesc sa raspunda –ironic- la intrebarile care trateaza subiecte sensibile sau/si dureroase: „You don’t want to know the answer”. Asa ca…Cristi, do you?…Nu-mi place lipsa totala de „civism” a imensei majoritati a populatiei. Adaugata la incultura „lumpen-proletariatului”- elita de astazi a capitalei – sau la spoiala culturala a tineretului cu studii (presupuse) superioare, provoaca marlania generalizata care ma sufoca. Aroganta celor care s-au trezit peste noapte la volanul unui Mercedes( furat sau obtinut prin speculatii frauduloase), dupa ce in ajun adormisera pe scandurile carutei trase de o martoaga. Limba romana stalcita si butucanoasa, vorbita
