Primarul a împrumutat SC Xenoti SRL cu 51.140 de lei şi 42.060 USD
Edilul Radu Mazăre şi-a prezentat averea publicului. Şi nu oricum, ci pe site-ul primăriei pe care o conduce.
Şeful administraţiei publice locale şi-a actualizat declaraţia de avere, aşa cum prevede legea, până la 15 iunie. Noul act declarativ este semnat pe 9 iunie 2009 şi la prima vedere nu prezintă mari modificări. Mazăre declară, ca şi pe 10 iulie 2008, că are o şalupă Bayliner cu remorcă, însă nu deţine terenuri, casă sau autoturisme. Asta, în ciuda faptului că toată lumea îi cunoaşte colecţia impresionantă de maşini de epocă la care s-a mai adăugat, potrivit ziaristului Cristian Şuţu (www.sutu.ro), un Jaguar nou-nouţ, cu numere provizorii. Cu banii nu stă foarte rău, dar nici extraordinar de bine. Noua declaraţie ne prezintă patru conturi (5.500 USD, 24.995 USD, 793 lei şi 68 euro), faţă de cele trei pe care le avea în actul semnat anul trecut (5.500 USD, 830 USD, 68 euro).
Radu are bani de dat
În 2008, edilul avea şi un depozit bancar de 8.882 euro. Suma cash a rămas aceeaşi: 230.000 euro. Trebuie menţionat că primarul a uitat să declare şi anul în care a deschis conturile respective. Ca şi anul trecut, în declaraţia de avere apar aceleaşi firme în care primarul este implicat: SC Sigma Trading SA (15,33%), SC Ideea Contrast SRL (33%), SC Comtext SA (0,02%), SC Concordia Press (25%), SC Tomis Marketing Service (28,30%), SC Xenoti SRL (25%), SC Conpress Grup (24%) şi SC Royal Distribution Service (3%). Şi, chiar dacă nu are foarte mulţi bani în conturi, iar salariul i s-a micşorat, după cum vom vedea mai târziu, Mazăre are bani de dat, vorba cântecului. Dar nu la stat, ci uneia dintre firmele pe care le deţine, mai precis Xenoti, societatea în baza căreia funcţionează Hotelul Flora din Mamaia. Aşadar, Radu Mazăre a împrumutat SC Xenoti SRL