Pandurii Târgu Jiu a învins cu 3-1 Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ în manşa tur a semifinalelor campionatului naţional rezervat juniorilor B şi are prima şansă la calificarea în finala competiţiei ce va avea loc la Mogoşoaia.
Găzduit de stadionul Municipal, jocul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ din semifinalele campionatului naţional, rezervat juniorilor B, a strâns în tribune circa 800 de spectatori, iar disputa a fost antrenantă şi spectaculoasă. Oaspeţii au început mai bine şi au trimis mingea în bară prin Cotar (’25), iar replica a venit de la Brandibur, care a deschis scorul cu un şut de la marginea careului mare (’29). Firoiu, de la „Gică Popescu“, a văzut al doilea galben în prelungirile primei reprize, iar echipa sa a fost nevoită să evolueze în inferioritate numerică în partea secundă. Chiar şi cu un om în minus, doljenii a reuşit egalarea prin Cotar (’50), acesta profitând de gafa monumentală a lui Dragoteanu, care a luftat în postură de ultim apărător. Bucuria celor de la „Gică Popescu“ nu a durat mult pentru că Pandurii a reuşit să marcheze de două ori în următoarele cinci minute, ambele goluri din faze fixe. Mai întâi, Lingurici i-a readus pe gorjeni în avantaj cu o spectaculoasă lovitură de cap (’52), iar Constantin a şutat înşelător, la colţul lung, de la mare distanţă, şi a stabilit scorul final (’55). GP a avut ghinion, trimiţând balonul în bară de alte două ori până la final, prin Şerban şi Cotar. Pandurii Târgu Jiu, pregătită de Eugen Pădureanu, a evoluat în componenţa: Muja - Drăgoi, Lingurici, Dragoteanu, Constantin, Petrache, Ciochia, Gavrilescu (Frăţilescu), Voinea (David), Brandibur, Unguru (Săulescu), în timp ce Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“, antrenor Alin Dobrotescu, a folosit următorul unsprezece: Mogoşanu - Cojocaru, Tudoran, Grigorie, Ciorcaş, Firoiu, Cârstea (Bălăceanu), Şerban (Năstase), Bratov