ProSport de sâmbăta trecută a publicat echipa campionatului încheiat, aşa cum rezulta din media notelor jucătorilor cu minimum 20 de prezenţe.
De asemenea, lista primilor cinci clasaţi pe fiecare post. Şi multe alte date care ne permit anumite constatări, nu doar cifrice, dar de interes mai larg. Echipa campionatului îi reuneşte pe cei unsprezece jucători aflaţi pe primul loc: patru români (George Galamaz, Costin Lazăr, Gheorghe Bucur şi Florin Costea) şi şapte stranieri (Gedrius Alauskis, Antony Da Silva, Joao Paulo Andrade, Alvaro Pereira, Sebastian Dubarbier, Juliano Spadacio şi Artavazd Karamian).
Cea mai mare notă are portarul Alauskis. Câte trei jucători provin de la CFR Cluj şi Rapid, câte doi de la Urziceni şi Timişoara şi unul de la Universitatea Craiova. Steaua şi Dinamo nu dau niciunul. Interesant e că din primele şase clasate, „europenele”, cinci sunt reprezentate. A şasea, Steaua, cedează locul Rapidului.
Clasamentul final se reflectă destul de bine în echipa campionatului. Dacă privim lista cu primii cinci, observaţia e aceeaşi. Unirea şi Timişoara au câte opt jucători, Craiova are şapte, CFR şi Dinamo, cinci, Steaua, doi. Rapidul stă mai bine decât în campionat, tot cu cinci, din care, am văzut, trei sunt pe locul întâi.
De unde putem trage două concluzii: că Rapidul merita să fie pe primul loc calificabil, nu Steaua, şi totodată că lotul Rapidului e superior performanţei obţinute. Vina necalificării cade, în aceste condiţii, pe antrenori şi pe atmosfera de la club. Steaua stă mai slab decât Vasluiul şi Braşovul. Cu Bogdan Stancu pe patru şi Kapetanos pe cinci, ea se află într-o situaţie inversă faţă de Rapid: performanţa e superioară lotului. Sau, poate, mai exact, comportării jucătorilor, fiindcă notele sunt acordate pentru comportarea, meci de meci, nu pentru valoare.
La acest capitol