Şefii oraşului au accesat aproape 8 milioane de euro din fonduri PHARE şi estimează că vor fina-liza proiectul în 2011.
Centrul Istoric din Botoşani ar putea fi readus la strălucirea de acum 200 de ani. Lucrările de reabilitare au început în toamna anului trecut, iar până în prezent au fost consolidate două dintre cele 17 clădiri propuse pentru renovare. Reprezentanţii Primăriei vor cheltui aproximativ opt milioane de euro, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, această zonă să fie intens promovată turistic.
Unul dintre principalele puncte de atracţie pentru vizitatori va fi Biserica Uspenia, ctitorită de Elena Rareş în 1552. „Este păcat că în ultimii 20 de ani Centrul Istoric a fost lăsat în paragină şi a devenit locul în care doar găştile de tineri mai stăteau”, spune Ioan Onofrei, pensionar. Din cele opt milioane de euro, bani obţinuţi de Primăria Botoşani printr-un proiect PHARE,urmează să fie reabilitate 17 clădiri, să fie înlocuit sistemul de canalizare şi apă şi să fie reamenajată zona pietonală. De asemenea, va fi construită o fântână arteziană şi se va reface în totalitate iluminatul stradal. „Este o lucrare de mare interes pentru oraş. Pe de o parte se va pune în valoare zona, iar pe de alta se vor rezolva multe dintre problemele actuale. Mă refer la partea de infrastructură”, a spus Cătălin Flutur, primarul Botoşaniului. În Centrul Istoric sunt aproximativ 100 de clădiri vechi, multe fiind retrocedate.
Dacă unii locatari au început să le refacă imediat după ce au intrat în posesia actului de proprietate, alţii le-au lăsat în paragină şi acum sunt locuite de asistaţii sociali. „În cazul clădirilor retrocedate din păcate nu putem interveni. Nu-i putem obliga pe proprietari să-şi reabiliteze locuinţele. Vom încerca să-i convingem să refacă măcar faţadele”, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa. Reprezentanţii Primăriei, intenţionează ca după