O comisie a Camerei Deputaţilor va cerceta modul în care ministrul Tineretului şi Sportului a cheltuit sume importante pentru organizarea manifestărilor din data de 2 mai. Deputaţii nu au votat cererea procurorului general de avizare a începerii urmăririi penale a lui Adrian Năstase în cazul Zambaccian 1. Discuţiile pe procedură au durat câteva ore, reprezentanţii PSD şi PDL perindându-se la tribună cu argumente pro şi contra cererii formulate de procurorul general.
În cele din urmă, plenul a adoptat prin vot o hotărâre a Comisiei de Regulament potrivit căreia cererea procurorului general de reluare a votului este “inadmisibilă”. Hotărârea a fost adoptată cu 116 voturi „pentru”, 100 „împotrivă” şi 10 abţineri.
Doar Pdl a votat „pentru“
Social-democraţii, liberalii şi UDMR s-au pronunţat împotriva reluării procedurii, singurii care s-au declarat de acord fiind reprezentanţii PDL. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a insistat ca plenul să se exprime prin vot asupra cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Năstase.
Reprezentanţii PSD s-au opus cu îndârjire, explicând că votul nu mai are rost din moment ce a fost adoptată hotărârea prin care solicitarea este considerată “inadmisibilă”.
Ministrul Tineretului va da explicaţii în Parlament Foto: E. Crăescu
Şedinţa s-a încheiat după ce deputaţii au votat propunerea înaintată de udemeristul Marton Arpad, care a sugerat ca procurorului general să-i fie trimisă o scrisoare prin care să clarifice dacă în solicitarea adresată plenului se referea la un dosar nou, sau tot la dosarul asupra căruia plenul Camerei s-a propunţat deja anul trecut.
Comisie pentru Iacob-Ridzi
Deputaţii au reuşit, în schimb, să dea votul final asupra constituirii comisiei parlamentare de anchet