Performanţa Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca a fost recunoscută internaţional.Considerată cea mai bună universitate de medicină din România, medicina de la Cluj-Napoca are cel mai mare procentaj de reuşită la examenul de rezidenţiat. Profesorii de la Cluj-Napoca afirmă că există concurenţă mare între universităţile de medicină. Acest lucru nu face decât să crească calitatea actului educaţional.
„Suntem tot timpul în competiţie cu Universitatea de Medicină din Bucureşti. Într-un an avem noi mai mult cu câteva procente la examenul de rezidenţiat, în altul au ei. În ultimii 10 ani n-am fost mai jos de locul doi”, spune prof. dr. Anca Buzoianu decanul Facultăţii de Medicină.
Profesoara mai spune că aceasta este măsura valorii şcolii. „Este în egală măsură meritul şcolii şi al absolvenţilor noştri, care depun un efort consistent”, a adăugat Anca Buzoianu.
În cele cinci facultăţi ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca învaţă circa 8.000 de studenţi, dintre care peste 1.800 sunt străini.
Evaluare internaţională
La începutul lunii iunie, universitatea a fost evaluată de o firmă internaţională de certificare, atât în domeniile învăţământului superior, cât şi la cercetare ştiinţifică. „Am vrut să vină o firmă externă de evaluare, în care unul dintre membrii comisiei a fost un evaluator străin, ca să dăm o greutate certificatului ISO, pe care l-am obţinut. Nu am vrut să primim o diplomă pe care să o punem pe perete. Chiar am vrut să funcţioneze sistemul”, spune prof. dr. Radu Oprean, prorectorul responsabil de evaluarea academică şi asigurarea calităţii.
Certificarea este pe o perioadă de trei ani, urmând ca, în fiecare an, să se facă un audit de supraveghere, care să urmărească ce s-a făcut într-un an. Potrivit prorectorului Radu