- Editorial - nr. 322 / 24 Iunie, 2009 Marturisesc, in cele patru decenii de gazetarie, am avut prilejul de a intalni sute, poate chiar mii de oameni, de tot felul, din toate categoriile sociale, de la analfabeti la academicieni, de la maturatori de strada la presedinti de stat, unii mai buni, altii mai rai, unii mai destepti, altii mai putin destepti, unii mai frumosi, altii mai urati, cum l-a lasat Dumnezeu pe fiecare. Fiecare cu problemele sale, sporindu-mi experienta si cazuistica, imbogatindu-ma sau intristandu-ma, dupa caz, uneori golindu-ma, nepermis, de energie, chiar de speranta aceea despre care se spune ca moare ultima. Marturisesc, de asemenea, ca singurele alergii netratabile, pe care mi le cunosc, sunt cele fata de ticalosie, prostie, scuipat pe jos si ton ridicat. Absolut fara nicio legatura, imi amintesc o secventa de prin anii '70, cand, fiind redactor la Studioul Teritorial de Radio Targu-Mures, cautam un actor care sa joace rolul lui Mos Gerila (caci, pe vremea aceea, Mos Craciun era persona non grata), in fata bradului pe care il impodobisem pentru copiii nostri in preajma Anului Nou. Intamplarea (in masura in care exista ceva intamplator pe lumea asta!) a facut sa gasesc, la Teatrul de Papusi, un tanar care, desi nu era actor (misca decorurile prin spatele scenei), s-a oferit sa ma ajute... benevol. A cucerit copiii pregatiti sa-i cante si sa-i spuna poezii in Studioul 3 (exista fotografii ale vremii). Era extrem de talentat, scria poezii minunate (unele dintre textele lui le canta si acum Ada Milea) si picta splendid. Avea un chip ingeresc, si poate tocmai de aceea Dumnezeu s-a gandit sa-l ridice la cer. Se numea Marius Racasan si avea cancer. Desi conducerea de atunci a Teatrului de Papusi ii cunostea situatia, primul post care s-a... desfiintat a fost al lui. A fost aruncat pe drumuri, desi se stia _ sau poate tocmai de aceea _ ca va muri!