Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idei pentru sprijinirea CSM-ului

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 iunie 2009 ·

Conducerea de la CS Municipal organizează astăzi, începând de la ora 11.00, o masă rotundă, la Sala Polivalentă „Traian“. La discuţii vor participa o serie de oameni de fotbal din Vâlcea, printre care Lucian Catargiu, Iancu Carabageac, Cristi Lazăr, Mitică Cumpănaşu, Vasile Grosu, Nicolae Dinescu sau Mircea Savu. Oficialii din Zăvoi vor să afle care sunt posibilele idei ale acestor persoane, cu promisiunea că pentru viitor vor ţine cont de ele. „Nu suntem noi cei mai deştepţi din lume. Vrem să aflăm şi părerea acestor oameni de fotbal şi toate ideile bune vom încerca să le punem în practică. Eu cred că este mai bine decât să ne bălăcărim prin presă“, spune directorul general al vâlcenilor, Florin Verigeanu. Tehnicianul Vasile Grosu, care a antrenat şi gruparea din Zăvoi în vremurile bune, a fost cel mai mare contestatar al conducerii de la CSM. Aceasta a declarat că marea greşeală făcută a fost asocierea cu Pandurii Târgu Jiu, care de trei sezoane dă, sub formă de împrumut, fotbalişti la echipa vâlceană.

Suporterii vor

să protesteze

Potrivit zvonurilor, suporterii echipei CS Municipal au de gând să organizeze o demonstraţie de protest faţă de ratarea unui nou obiectiv de promovare. Manifestarea ar urma să aibă loc după reunirea lotului de lunea viitoare. Principala nemulţumire a microbiştilor ţine de faptul că asupra unor meciuri pierdute de CSM planează suspiciunea că echipa nu şi-a apărat corect şansele. Conducerea de la CS Municipal organizează astăzi, începând de la ora 11.00, o masă rotundă, la Sala Polivalentă „Traian“. La discuţii vor participa o serie de oameni de fotbal din Vâlcea, printre care Lucian Catargiu, Iancu Carabageac, Cristi Lazăr, Mitică Cumpănaşu, Vasile Grosu, Nicolae Dinescu sau Mircea Savu. Oficialii din Zăvoi vor să afle care sunt posibilele idei ale acestor persoane, cu promisiunea că pentru viitor vor ţine cont

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru familiile lovite de INUNDAȚII : „Am cerut autorităților să intervină rapid” / Ce spune despre schimbările climatice

Gandul acum 43 minute
Nicușor Dan, președintele României, a postat pe facebook un mesaj în care își exprimă sprijinul pentru familiiile lovite de inundațiile puternice din mai multe județe. Șeful statului a mai precizat că schimbările climatice sunt o realitate care ne a

Declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților, a decis Curtea Constituțională

HotNews acum 27 minute
Curtea Constituțională a decis, joi, că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților, scrie G4Media și Agerpres, care citează surse. Până la această oră, CCR nu a anunțat oficial decizia. În urma acestei

Burduja promite protecție pentru românii vulnerabili: „Facturile nu vor exploda după 1 iulie”

Adevarul acum 49 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut declarații privind viitorul prețurilor la energie și gaz după 1 iulie, asigurând populația că „facturile nu vor exploda, nu vor bubui” și că românii vulnerabili vor fi protejați.

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 2 ore
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Atenționări meteo de vreme severă! Furtuni, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic

Ziua Constanta acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă joi, 29 mai, în intervalul orar 10.00 şi 23.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş

Sorin Grindeanu, despre scăderea pensiilor și salariilor: „Nu există așa ceva”

Mediafax acum 30 minute
Invitat la emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, de la Gândul, Sorin Grindeanu a spus că poziția generală a celor din PSD este aceea de a continua mai degrabă investițiile și nu de a scădea pensiile și salariile. „E o sinteză a ceea ce își dores

Șase elevi de la un liceu din Arad, transportați la SPITAL, după ce li s-a făcut rău în timpul cursurilor

Gandul acum 2 ore
Șase elevi de la un liceu din Arad au fost transportați la spital, după ce au acuzat stări de rău și greață în timpul orelor, a transmis ISU Arad. La fața locului au intervenit de urgență echipaje cu autospeciala CBRN pentru efectuarea de măsurători

De ce consideră Nicușor Dan că varianta unui premier tehnocrat „nu este potrivită”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că „principala variantă” este formarea unui guvern cu un premier politic. El nu crede că un prim-ministru tehnocrat – ipoteză adusă în discuție de PSD – este „varianta potrivită”. Nicușor Dan a făcut aceste

MedLife continuă seria de evenimente culturale menite să schimbe modul în care românii privesc unitățile medicale, printr-o expoziție exclusivistă dedicată legăturii dintre spiritualitate și medicină

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, continuă demersurile prin care își propune să contribuie la transformarea spitalului într-un spațiu viu al comunității. Astfel, lansează o nouă expoziție din seria de evenimente c

Ministrul Mediului: Agricultorii afectaţi de breşele făcute în diguri vor fi despăgubiţi

G4Media acum 2 ore
Persoanele din judeţul Covasna ale căror culturi agricole au fost inundate, după ce autorităţile au decis realizarea unor breşe în digurile de apărare pentru protejarea comunităţilor locale, vor fi despăgubite, a declarat joi, în timpul unei conferi

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/25°
Iasi
acum

19°
joi

13°/20°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/17°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/18°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°