Protestele care au izbucnit la Teheran după alegerile prezidenţiale câştigate de Mahmoud Ahmadinejad, aflat la cel de-al doilea mandat consecutiv, nu se vor solda cu înlăturarea regimului aflat la putere, aşa cum s-a întâmplat în România anului 1989, apreciază agenţia de informaţii şi analiză Stratfor. Sursa: AP Photo

1 /.

Dacă, acum aproape două decenii, românii au ieşit în stradă în marile oraşe ale ţării şi li s-au alăturat manifestanţilor care au declanşat revolta, simpatizanţii educaţi ai opoziţiei iraniene îşi fac auzită vocea doar la Teheran şi nu reuşesc să-i atragă de partea lor pe nemulţumiţii din alte pături sociale.

În aceste condiţii, manifestaţiile din capitala Iranului se bucură doar de participarea unei părţi neînsemnate a societăţii şi nu reprezintă o ameninţare majoră la adresa puterii.

În prima fază, un „segment strategic” al societăţii începe să-şi exprime public nemulţumirile şi indignarea, afirmându-se într-un mare oraş, de regulă în capitala unei ţări. Ulterior, acestui segment de populaţie i se alătură şi altele, în timp ce miş-cările de protest se răspândesc şi în mai multe oraşe şi devin, de multe ori, violente. Pe măsură ce rezistenţa împotriva regimului ia amploare, acesta îşi mobilizează forţele militare şi de securitate.

În cea de-a treia fază a unei revoluţii de succes, forţele respective refuză să mai respecte ordinele regimului şi pun umărul la înlăturarea lui de la putere, aşa cum s-a întâmplat în Rusia anului 1917 şi în România anului 1989, subliniază fondatorul Stratfor, care este şi directorul agenţiei.

Victoria nu este posibilă în absenţa solidarităţii

Potrivit lui George Friedman, o revoluţie eşuează atunci când segmentului de populaţie care se revoltă în primă fază nu i se alătură demonstranţi din alte pături sociale. Dacă manifestaţ