Primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, Adriana Veturia Moldovan, a fost reţinută aseară de procurorii DNA Cluj, sub acuzaţia de corupţie. Sursa: Mihai Șoica Prim procurorul Moldovan, în vârstă de 55 de ani, este acuzat de o infracţiune de luare de mită, două de trafic de influenţă şi una de primire de foloase necuvenite. Familia magistratului neagă acuzaţiile şi spune că întreaga poveste este o înscenare. Mai mult, rudele acuză că la mijloc este doar răzbunarea unui alt procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.
Plângere din partea colegilor fiului
Surse din anturajul familiei prim procurorului susţin faptul că între fiul acestuia, avocatul Stelian Moldovan, şi un alt procuror de la acelaşi parchet, Ileana Ancu, a existat un conflict mai vechi. În urmă cu un an, procuroarea Ancu a depus la Baroul de Avocaţi Bistriţa-Năsăud o plângere împotriva avocatului Stelian Moldovan, prin care solicita cercetarea disciplinară pentru concurenţă neloială.
Adriana Moldovan urmează să fie prezentată în faţa judecătorilor de la Curte de Apel Cluj, cu propunere de arestare preventivă.
20 de tone de marmură, mită
Prima acuzaţie negată categoric de magistrat este că ar fi dispus o sancţiune cu caracter administrativ în cazul lui Emil Nistor, din Năsăud, care era cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Procurorii DNA susţin că Emil Nistor şi cu tatăl acestuia i-ar fi construit prim procurorului Moldovan un pod în faţa casei pe care magistratul o deţine în localitatea Poiana Zânelor. În replică, familia Moldovan susţine că pentru această lucrare ar fi achitat suma de 15.000 de lei, pentru care ar exista factura fiscală. În total, lucrările de construcţie executate la casa de la Poiana Zânelor se ridică la suma de 55.000 de euro.
Magistratul