Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Îşi serveşte nuvela pe la terase de parca ar fi o băutură pentru suflet

Publicat in Adevarul, joi 25 iunie 2009 ·

Îşi vinde cartea, în care şi-a pus tot sufletul, altfel decât se vând de obicei cărţile. Împarte nuvele trase la xerox oamenilor care stau la terase sau tinerilor din cluburi.

Dan scrie de când se ştie, pe orice, pe caiete de dictando, pe agende, pe marginile netipărite ale ziarelor. Scrie unde apucă, pe genunchi, în tren, în drum spre festivaluri sau concerte, la masă, când bea o bere, singur sau cu prietenii, când iubeşte, când este trist dar şi când e fericit.

Ultima carte, pe care a scris-o, intitulată „Nopţi de Vamă” a însemnat şi debutul său de scriitor, un debut neconvenţional aşa cum a fost şi modul în care a fost scrisă.

„Anul trecut a fost un an greu pentru mine şi, supărat pe viaţă, am renunţat la bărbatul responsabil din mine, am lăsat totul baltă şi am plecat la Vama Veche. Am stat acolo o lună jumătate, cu cortul. Am scris în fiecare zi şi, când terminam o nuvelă, o împărţeam celor de pe plajă”, povesteşte Dan.

Nuvelele sale se citesc în cluburi

Tinerii, în special fetele, au reacţionat la foile cu gânduri iar prietenii l-au convins să adune toate nuvelele într-o carte. S-a întors la Bucureşti şi, cu jutorul prietenilor, a publicat cartea. Totul a fost făcut cu dragoste, spune Dan, un prieten i-a făcut coperţile, o iubită i-a corectat textele, alţi doi prieteni i-au dat banii pentru tipar iar un amic care are o editura i-a publicat cartea.

„Lansarea a fost făcută tot cu ajutorul prietenilor, luna trecută, la clubul "Iron City", care este al unui prieten. Singur nu reuşeam pentru că nicio editură sau librărie la care am fost nu au vrut să mă publice sau să mă distribuie. Cea mai frumoasă senzaţie a fost cînd vedeam tineri în cluburi, dimineaţa, când obosiţi de la petrecerea de peste noapte, îşi trăgeau sufletul citind nuvelele mele”, a mai spus Dan.

„E pentru cei care trăiesc pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 44 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 3 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 29 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°