Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnat cu suspendare pentru uciderea unui pieton pe trecere

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 iunie 2009 ·

Răsturnare de situaţie în procesul cetăţeanului chinez Cai Wenxiong, condamnat de prima instanţă la trei ani de închisoare, cu executare. Tribunalul Constanţa a admis apelul părinţilor fetiţei spulberate pe trecerea de pietoni, dar şi pe cel declarat de Wenxiong. 

Printr-o decizie ce ar părea că vrea să împace şi capra şi varza, judecătorii instanţei de apel au majorat daunele la suma de 300.000 lei, dar au dispus suspendare sub supraveghere a pedepsei primite de chinez. Cu alte cuvinte, acesta nu va mai executa pedeapsa în regim de detenţie. Accidentul pentru care este judecat Cai Wenxiong s-a produs în vara anului 2007, iar victimă i-a căzut Alev Mustafa, o fetiţă care doar ce împlinise 12 ani. Pe 5 august 2007, Alev şi sora ei s-au întâlnit cu verişoara lor mai mare, care venise în vizită, şi au plecat în oraş. La întoarcerea acasă, în jurul orei 22.45, pe trecerea de pietoni din Castelu, fetele au început să traverseze strada, ţinându-se de mână. La câţiva metri de trecere se afla un echipaj de poliţie, care supraveghea traficul. Potrivit anchetatorilor, şoferii care circulau pe direcţia Constanţa - Medgidia au oprit la marcaj, văzând cei trei pietoni. Totuşi, tocmai şoferul de pe prima bandă nu a oprit, trecând cu o viteză uluitoare pe zebră. Alev Mustafa nu a avut nicio şansă. Şoferul BMW-ului nu numai că nu s-a deranjat să schiţeze gestul de a frâna, dar nu a oprit nici măcar după ce a aruncat-o pe fată în şanţul din faţa maşinii de poliţie, continuându-şi drumul, în goana nebună. A fost prins la Basarabi, de un filtru de poliţie. Decizia pronunţată de Tribunalul Constanţa poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel. Răsturnare de situaţie în procesul cetăţeanului chinez Cai Wenxiong, condamnat de prima instanţă la trei ani de închisoare, cu executare. Tribunalul Constanţa a admis apelul părinţilor fetiţei spulberate pe trecerea de pietoni, dar şi pe c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru Croația: Creșterea nivelului Dunării ar putea duce la restricții de circulație

Ziare.com acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelu

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 57 minute
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

UPDATE - Vâlcea: Incendiu la atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti / Arde acoperişul / Nu se impune evacuarea unităţii şcolare

News.ro acum 56 minute
Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea. UPDATE: ”Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că arderea se manifestă la a

Hidroelectrica şi compania PayU au semnat contractul de 3,4 milioane lei pentru servicii de plată cu carduri bancare prin aplicaţia iHidro şi site-ul oficial

News.ro acum o ora
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a semnat cu compania PayU contractul pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienţii finali. Contractul are o valoare de 3,46 milioane lei şi include servicii de

Zelenski: Suntem mai aproape de pace decât credem

HotNews acum 43 minute
Ucraina se află „aproape de sfârşitul războiului”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american ABC News, relatează France24, conform News.ro. „Cred că suntem mai aproape de pace decât credem”, a de

Aeroportul Băneasa se închide pentru trei săptămâni. Lucrări de modernizare de peste 2 milioane de euro

Ziare.com acum 4 ore
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului din Băneasa. Aeroportul va fi închis trei săptămâni pentru lucrări la pistă, care depășesc 2,12 milioane euro și reali

Preşedintele Erdogan cere SUA să elimine sancţiunile care împiedică achiziţiile de armament ale Turciei

Adevarul acum 33 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut eliminarea sancţiunilor impuse de SUA care împiedică unele achiziţii de armament ale ţării sale, şi a altor măsuri „unilaterale” care reduc capacitatea celor doi aliaţi din NATO de a-şi atinge obiective

Vreme neobișnuită în luna octombrie. Prognoza actualizată de meteorologi

HotNews acum 6 ore
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, au anunţat marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor

Dana Marijuana a ajuns astăzi în fața judecătorilor. Curtea de Apel Constanța va decide dacă o va elibera pe artistă, după ce în august a fost reținută pentru trafic de droguri

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Constanța va decide astăzi dacă o va elibera pe Dana Marijuana, după ce artista a depus contestație. Interpreta a fost prezentată pe 17 septembrie, în fața judecătorilor de la Tribunalul Constanța, care au decis să-i mențină măsura ar

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°